miercuri, 27 ianuarie 2010

27 ianuarie - ziua comemorării Holocaustului

Astăzi, în lume, mai puţin însă la Bucureşti, este comemorată ziua Holocaustului. 27 ianuarie ar trebui să fie un moment de rememorare a trecutului, de asumare a demnităţii umane pentru că asta a însemnat eliberarea Auschwitz-ului. Anti-semitismul, negaţionismul, rasismul sau discriminarea sunt încă, din păcate, realităţi cotidiene iar indiferenţa şi abandonul civic sunt mai îngrijorătoare acum decât în timpul Republicii din Weimar. Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene a publicat un studiu despre educaţia despre Holocaust şi drepturile omului. Concluziile studiului sunt inutile atâta timp cât promisiunea că trecutul nu se va repeta este încălcată zi de zi.

CNA interzice reclama sexistă a celor de la Lays

O veste bună preluată via Hotnews: CNA a interzis, marti, difuzarea spotului publicitar "Fii pe faza - Lay's" pe televiziuni, pana la refacerea acestuia intr-o formula care sa fie in acord cu legea audiovizualului, potrivit unui comunicat al institutiei. Decizia forului vine ca urmare a mai multor sesizari, potrivit carora clipul ar apela la "stereotipuri sexiste la adresa femeilor", promovand, in acelasi timp, frumusetea prin chirurgie plastica.

Cum decizia CNA nu a fost încă postată pe site-ul instituţiei, reiau doar comunicatul de presă:
Decizie de somare cu intrare în legalitate pentru posturile de televiziune care difuzează spotul publicitar „Lay’s”. Consiliul a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. 1, lit. c din Legea Audiovizualului. Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale nu trebuie să prejudicieze demnitatea umană, iar conform alin. 2 lit. a „să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special: a) să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienţă ori a credulităţii acestora”. În spot nu s-au respectat nici prevederile art. 107 şi ale art. 114 alin. 2 din Codul CNA [„Art. 107 - Publicitatea şi teleshoppingul trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării şi ale unei competiţii corecte. Art. 114 alin. 2 - „Orice informaţie sau avertizare difuzată sub formă de videotext va fi prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, astfel încât să fie clar percepută de telespectatori.” ”].

Printre reclamanti se numara deputatul PNL Cristina Ancuta Pocora, presedinta Comisei pentru egalitate de sanse pentru femei si barbati din Parlament, si Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre femei si barbati (ANES).

Daca deputatul PNL reclama faptul ca in reclama la chipsurile Lay's femeia este definita "exclusiv prin atributele sale fizice", ANES atentioneaza asupra faptului ca spotul "infantilizeaza si deresponsabilizeaza barbatii in ceea ce priveste relatiile cu femeile".


"Este unul dintre cele mai urate lucruri pe care le-am vazut", a spus Cristina Trepcea, membru CNA, citata de Mediafax. "Ce stimuleaza la nivelul comportamentului adolescentilor genul asta de comunicare pe mine ma sperie", a adaugat ea.

Potrivit Mediafax, Gabriel Cosoreanu, de la Star Foods, a precizat in sedinta publica a CNA ca reclama se vrea o poveste si nu incalca legislatia audiovizuala:

* "Reclama noastra se vrea a fi o poveste ce vrea sa comunice un mesaj, ce face parte dintr-o campanie (...) Povestea in sine are un rol amuzant, acesta fiind si motivul pentru care s-a mers pe ideea din spot. Subiectul este temerea tinerilor cum ca atentia lor poate fi acaparata de altcineva".

Membrii Consiliului au decis ca spotul incalca normele in vigoare care spun ca:

* "Comunicarile comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie sa nu provoace nicio dauna morala, fizica sau mentala minorilor si, in special, sa nu instige in mod direct minorii sa cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienta ori a credulitatii acestora".
* "Publicitatea si teleshoppingul trebuie sa serveasca interesul public prin respectarea regulilor informarii si ale unei competitii corecte".
* "Orice informatie sau avertizare difuzata sub forma de videotext va fi prezentata static, lizibil si pe o durata suficienta, astfel incat sa fie clar perceputa de telespectatori".

marți, 26 ianuarie 2010

Scrisoare deschisă către ANPH

In continuarea comentariilor din cadrul postului de ieri referitoare la necesitatea modificării Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap pentru a răspunde obligațiilor asumate prin Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu diyabilități, iată o scrisoare deschisă trimisă de Fundația Pentru Voi și IPP Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap în legătură cu elaboararea unor standarde de cost pentru serviciile sociale în absența consultărilor cu părțile interesate.

Comunicatul Pentru Voi și IPP

Scrisoare deschisa

20 ianuarie 2010. Fundatia "Pentru Voi" si Institutul pentru Politici
Publice, au trimis o scrisoare deschisa ANPH si Ministerului Muncii prin
care isi arata nemultumirea fata de decizia Guvernului Romaniei de a
elabora HG nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru
serviciile sociale, fara consultarea partenerilor sociali.

Asa cum e formulata, HG 23/2009 incalca principiile Conventiei ONU
privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati si ale Legii 448/2006
privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Aceasta
deoarece, standardele de cost prevazute pentru serviciile sociale in
comunitate: locuinte protejate, centre respiro si centre de zi sunt mult
mai mici decat cele prevazute pentru fostele camine spital devenite
Centre de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica - CRRN. De exemplu
standardul de cost pentru CRRN este aproape dublu fata de cel pentru
locuinte protejate: 26.163,37 lei/beneficiar/an fata de 14.796
lei/beneficiar/an.

Faptul ca pentru locuinte protejate se prevede un singur standard de
cost indiferent de tipul locuintei protejate: cu protectie maxima, medie
sau minima, denota diletantism si lipsa de cunoastere a acestor tipuri
de servicii sociale.

Prin aceste standarde, furnizorii de servicii sunt incurajati sa
dezvolte in continuare institutii de tip CRRN, in detrimentul promovarii
serviciilor comunitare. Si aceasta in ciuda criticilor permanente la
care a fost supusa Romania in ultimii 20 de ani, din partea presei si
organizatiilor internationale, pentru tratamentul inuman pe care il
ofera persoanelor cu dizabilitati din institutii.

In multe CRRN, calitatea vietii persoanelor cu dizabilitati este foarte
scazuta: beneficiarii locuiesc in dormitoare uneori de 10 persoane,
conditiile igienice sunt deficitare, structura personalului este total
neadecvata: la nivel national media este de 1 educator la 14
beneficiari, ceea ce duce la lipsa de implicare a beneficiarilor in
activitati. Practic, statul roman condamna in continuare persoanele cu
dizabilitati la excluziune sociala, in instituitii in care vegeteaza,
lipsiti de activitati zilnice, de orice posibilitate de dezvoltare
personala, de invatare a unei meserii, de dobandire a unei slujbe.

O alta problema o constituie lipsa de normative care sa defineasca
fiecare tip de serviciu social pentru care se definesc standarde de cost
si sa stabileasca criteriile de eligibilitate: de exemplu ce inseamna
Centru pilot de Recuperare si reabilitare si de ce standardul de cost in
centrul pilot e mai mare decat in Centrul de recuperare si reabilitare
neuropsihiatrica?

O alta deficienta majora a HG 23/2010 este stabilirea de standarde de
cost pe tip de serviciu si nu stabilirea unui buget personal pentru
persoana cu dizabilitati, care sa tina cont de nevoile individuale, asa
cum se practica la nivelul Uniunii Europene. Conform HG 23/2010,
indiferent daca beneficiarul are dizabilitate usoara, medie, grava sau
profunda, standardul de cost este acelasi. Evident nevoile acestor
persoane sunt mult diferite indeosebi in ceea ce priveste personalul de
ingrijire: costurile vor fi mult mai mari in cazul beneficiarilor cu
dizabilitati severe si asociate. Efectul HG 23 va fi accentuarea
discriminarii persoanelor cu dizabilitati severe carora li se refuza
accesul la servicii comunitare. Aceasta abordare contravine
prevederilor rezolutiei Parlamentului European din 14 martie 2007
privind serviciile sociale de interes general in Uniunea Europeana, care
prevede dreptul la servicii sociale flexibile, centrate pe persoana si
adaptate nevoilor individuale.

Cu tristete constatam ca primii sacrificati in contextul crizei
economice sunt persoanele cu dizabilitati mentale, indeosebi cele
severe. In calitate de tara membra a UE, Romania are obligatia de a
respecta conventiile internationale si legislatia europeana. Solicitam
Guvernului convocarea unei intalniri cu partenerii sociali: ONG-urile
persoanelor cu dizabilitati si principalii furnizori de servicii sociale
comunitare din tara pentru analizarea HG 23/2010 si amendarea ei in asa
fel incat sa permita accesul la servicii comunitare pentru persoanele cu
dizabilitati intelectuale.

Va stam la dispozitie pentru orice alte detalii tel: 0256.228.062,
e-mail: pentruvoi@pentruvoi.ro sau tel: 021 212 3126, e-mail:
office@ipp.ro .

Cu consideratie,

Laila Onu
Violeta Alexandru

Director general executiv
Director

Fundatia "Pentru Voi"
Institutul pentru Politici Publice

Diagnostic: EXCLUS DE PE PIAŢA MUNCII

Fundaţia Motivation şi SAR au publicat o interesantă cercetare referitoare la piedicele în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi din România. Inainte de a reda comunicatul de presă care prezintă concluziile cercetării, adaug ca notă personală, că e de sperat ca analiza legislaţiei şi a politicilor publice în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi ca follow up al acestui studiu să includă recomandări specifice în legătură cu un nou proiect de lege care să răspundă viziunii Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi care deşi semnată de România rămâne în mare parte neaplicată.

Iată prezentarea proiectului de cercetare şi a concluziilor:
Raportul a fost elaborat in cadrul Proiectului START pentru egalitatea de sanse a persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni!.



Cercetarea a fost realizata la nivel national de Societatea Academica din Romania, partener al Fundatiei Motivation Romania in cadrul acestui proiect, si a avut drept scop identificarea principalelor motivatii si piedici in calea angajarii persoanelor cu dizabilitati. S-au realizat un sondaj de opinie pe un esantion de 1.555 de persoane cu dizabilitati, 4 grupuri focus si 40 de interviuri cu persoane cu dizabilitati, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, ai angajatorilor si ai institutiilor publice.



Cercetarea a relevat faptul ca doar 12,7% din persoanele cu dizabilitati cu varsta intre 18-55 ani au un loc de munca, un nivel al ocuparii foarte scazut comparativ cu populatia generala (la care rata medie este de circa 70%). Aceasta in timp ce in alte tari europene rata ocuparii persoanelor cu dizabilitati variaza intre 20% (Polonia) si peste 50% (Finlanda, Danemarca, Luxemburg).

Principalul factor care influenteaza ocuparea persoanelor cu dizabilitati in Romania este educatia, deoarece sistemul educational creeaza dezavantaje majore pentru aceasta categorie de persoane. Exista si alti factori implicati, precum accesibilitatea arhitecturala, deschiderea si flexibilitatea pietei muncii sau discriminarea.

Din perspectiva angajatorilor, s-au observat atitudini pozitive fata de principiul integrarii persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, insa ceva mai multa reticenta in ce prive�te angajarea efectiva a acestora.

Despre discriminare, altfel

Nu ştiu dacă Tvrtko Vujity este un nou Ryszard Kapuscinski. Voi căuta şi eu “Călătorii în Infern”(ed.Curtea Veche, 2009). Nu am putut însă să las neremarcat şi nerecomandat interviul pe care l-a dat azi lui Vlad Mixich. Pentru câteva minute de autenticitate, merită citit.

Amnesty International: apel referitor la condiţiile de locuire ale unor familii de romi din România

Amnesty International a lansat azi un apel către autorităţile române în legătură cu situaţia disperată a unor familii (75 de persoane) care au fost evacuate în 2004 din o locuinţă veche din centrul oraşului, pe Strada Primăverii din Miercurea Ciuc, în barăci metalice, lângă staţia de epurare, în condiţii improprii.

Situaţia prezentată de Amnesty nu este, din păcate, una izolată, soluţiile alternative oferite de autorităţi în cazurile evacuărilor forţate fiind de cele mai multe ori precare.

luni, 25 ianuarie 2010

CEDO sancţionează România pentru încălcarea Art. 6 şi 14 în cazul litigiilor referitoare la restituirea proprietăţilor Bisericii Greco Catolice

De curând, CEDO a publicat o decizie extrem de interesantă, mai ales din punctul de vedere al tentativelor de soluţionare a chestiunilor litigioase de natură patrimonială dintre Biserica Greco+Catolică şi Biserica Ortodoxă. Cazul Parohia Greco-Catolica Sambata Bihor vs Romania este unul strategic care indică acele modificări legislative care ar putea repara nu numai răul istoric săvârşit în 1948 când prin decretele lege 177 şi 358 cultul Greco-Catolic (Uniat) a fost dizolvat iar credincioşii greco-catolici au fost obligaţi să se afilieze Bisericii Ortodoxe şi proprietăţile Bisericii Greco-Catolice au fost transferate Bisericii Ortodoxe, inclusiv 2206 locaşuri de cult, ci şi un rău de dată recentă, o improprie asimilare a valorilor democratice. Cum interzicerea libertăţii religioase era una dintre mărcile regimului totalitar, în unul dintre primele acte normative de după Decembrie 1989 a fost recunoscută legalitatea Bisericii Greco Catolice. Decretul-lege 126/1990 introduce însă o limitare nejustificată în soluţionarea situaţiei juridice a bunurilor ce aparţinuseră ănainte de 1948 parohiilor greco-catolice. Decretul lege 126 prevedea că problema trebuia tranşată nu automat prin lege sau de instanţele de judecată, ci de comisii mixte constituite din reprezentanţii celor doua culte (Uniat si Ortodox), ţinând seama de voinţa credincioşilor din cele două comunităţi. Urmarea este una tristă nu numai pentru comunitatea greco-catolică ci şi pentru istoria naţională, multe dintre instituţiile de cult în litigiu care au fost transformate în teatre de război fiind monumente istorice şi culturale de o valoare inestimabilă.

Iată prezentarea situaţiei de fapt şi de drept în traducerea realizată de Dragos Bogdan:

Situaţia de fapt:
In cazul Bisericii din Sâmbăta de Sus, a avut o singură intrunire, în 1995, in vederea constituirii comisiei mixte; din procesul verbal incheiat rezulta ca scopul propus de credinciosii greco-catolici era acela de a fixa orarul serviciilor religioase pentru ca fiecare cult sa le poata celebra alternativ in biserica. Reprezentantii cultului Ortodox s-au opus insa acestei propuneri, aratand ca biserica era in proprietatea Bisericii Ortodoxe de multi ani, ca greco-catolicii foloseau o sala de clasa pentru oficierea serviciilor religioase si ca, daca aveau nevoie, acestia din urma isi puteau construi o biserica.

In cazul de faţă, reclamanta a introdus o actiune in justitie solicitand instantei sa oblige Parohia Ortodoxa sa ii permita celebrarea serviciilor religioase. Actiunea a fost admisa in prima instanta, solutia fiind mentinuta in apel. Instanta de apel a notat si ca se generalizase o practica judiciara ce consta in recunoasterea legitimitatii drepturilor practicantilor cultului Uniat si ca, pana la reglementarea pe cale legislativa, se impunea o utilizare in comun a edificiilor religioase de cele doua culte.

Printr-o hotarare din 12 ianuarie 1998, Curtea de Apel Oradea a admis recursul partii adverse si a respins cererea ca inadmisibila, considerand ca decretul-lege 126/1990 era o lege speciala ce deroga de la codul civil. Conform acestei legi speciale, litigiile privind dreptul de proprietate sau folosinta edificiilor religioase nu intrau in competenta instantelor, asemenea litigii fiind de competenta exclusiva a comisiilor mixte constituite in baza decretului.

In doua decizii, 127/1994 si 49/1995, Curtea Constitutionala a considerat ca procedura instituita de decretul lege 126/1990 era numai o procedura prealabila ce nu impiedica partile sa se adreseze, dupa epuizarea sa, instantelor de drept comun; in consecinta, aceasta procedura nu incalca dreptul de acces la justitie.

Jurisprudenta instantelor interne nu fusese unitara. Intr-o decizie din 22 martie 1996 Curtea Suprema decisese ca instantele nu se puteau pronunta cu privire la utilizarea edificiilor litigioase fara sa depaseasca competentele generale ale puterii judecatoresti; in 17 februarie 1999 a avut loc un reviriment de jurisprudenta, Curtea Suprema decizand ca, chiar si in situatia in care o comisie mixta nu se constituise, in baza liberului acces la justitie garantat de art. 6 al CEDO, parohiile greco-catolice se puteau adresa instantelor de drept comun. Si alte instante au judecat pe fond asemenea litigii, Curtea dand mai multe exemple de decizii pronuntate in cauze similare.

Situaţia de drept:

1) Incalcarea dreptului de acces la justitie (art. 6 din Conventie)

Dupa ce a reamintit principiile aplicabile in cazul analizarii restrangerilor dreptului de acces la justitie, Curtea a stabilit ca articolul 6 este aplicabil pe latura civila, actiunea reclamantei vizand recunoasterea dreptului de a utiliza imobilul – un drept patrimonial care intra in sfera drepturilor „civile” in sensul autonom al notiunii folosite de Curte.

Apoi, Curtea a constatat ca, asa cum acceptau si partile litigiului, comisia mixta prevazuta in Decretul 126/1990, formata din reprezentati ai celor doua comunitati religioase, nu putea fi considerata o „instanta” in sensul articolului 6.

Asa cum rezulta din hotararea din 12 martiea Curtii de Apel Oradea, in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale si dupa cum accepta si Guvernul Roman, procedura in fata comisiei mixte era o etapa obligatorie prealabila sesizarii instantelor iar competenta acestora din urma era limitata la verificarea respectarii vointei majoritatii. In consecinta, instanta europeana a verificat daca gradul limitat de acces la o instanta era suficient pentru a-i asigura reclamantei „dreptul de acces la justitie” avand in vedere principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica.

Scopul urmarit prin aceasta limitare a accesului la justitie era unul legitim – cel al protejarii pacii sociale.

In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, Curtea a examinat doi factori: caracterul obligatoriu al procedurii prealabile si, apoi, intinderea controlului instantelor.

Cu privire la primul factor, Curtea a observat ca, asa cum remarcasera instantele interne, reclamanta urmase procedura prealabila respectiva. In cursul singurei intalniri a reprezentantilor celor doua culte (din 1995), ea solicitase partajarea folosintei bisericii, lucru care fusese insa refuzat de majoritatea ortodoxa. Or, legea in vigoare la momentul respectiv nu reglementa nici procedura ce trebuia urmata pentru a convoca intrunirea comisiei mixte, nici cea care trebuia urmata de aceasta comisie pentru a da o decizie. Aceste lacune au favorizat o procedura prealabila dilatorie care, tinand seama de caracterul sau obligatoriu, putea bloca sine die dreptul reclamantei de acces la o instanta.

In plus, asa cum recunostea Guvernul, controlul judiciar asupra deciziei comisiei era limitat la verificarea respectarii criteriilor stabilite de lege, cel mai important fiind respectarea vointei majoritatii. Or, pentru ca o instanta sa poata decide asupra unei contestatii privind drepturile civile conform art. 6 din Conventie, trebuie sa aiba competenta de a analiza toate chestiunile de fapt si de drept pertinente pentru litigiul cu care este sesizat. In cauza, instantele interne nu erau competente sa statueze cu privire la temeinicia unei decizii a comisiei mixte in functie de drepturile si interesele protejate aflate in conflict. In consecinta, controlul exercitat de instanta nu era suficient pentru respectarea articolului 6.

Oricum, daca actiunea reclamantei a fost declarata inadmisibila dupa un control limitat, alte instante au efectuat, in cauze similare in aceeasi perioada, un control juridictional deplin cu privire la contestatiile cu care fusesera sesizate. Se poate deduce ca limitarea pe care legiuitorul a dorit sa o impuna dreptului de acces la instanta pentru acest tip de litigii nu parea sa fie necesara anumitor instante nationale.

Din punctul de vedere al Curtii, o excludere generala a competentei instantelor de a solutiona litigii cum este cel din cauza este in sine contrara dreptului de acces la justitie garantat de articolul 6. In plus, Curtea considera ca sistemul de solutionare a conflictelor prealabile implementat de legea speciala nu era suficient de bine reglementat iar controlul juridictional asupra deciziei comisiei mixte nu era adecvat. In consecinta, reclamanta nu beneficiase de un acces efectiv la justite.

2) Incalcarea dreptului de a nu fi discriminat (art. 14 combinat cu art. 6 din Conventie)


Interzicand discriminarea, articolul 14 interzice aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate in situatii comparabile. O diferenta detratament este discriminatorie in sensul articolului 14 daca ii lipsste o „justificare obiectiva si rezonabila”, adica daca intre mijloacele folosite si scopul vizat nu exista un raport rezonabil de proportionalitate”.

Curtea a notat ca diferenta de tratament ce a afectat-o pe reclamanta in folosinta dreptului de acces la justitie a fost motivata de apartenenta sa la cultul Greco-Catolic. Guvernul a furnizat justificari cu privire la aceasta diferenta de tratament bazata pe situatia particulara a cultului care tocmai fusese recunoscut din nou in 1990. Curtea a notat ca la acel moment problema restituirii edificiilor de cult si a altor imobile ce apartinusera Bisericii Uniate inintea interzicerii sale se punea la o scara destul de importanta si era o problema sociala sensibila.

Totusi, chiar presupunand ca o asemenea justificare ar putea parea conforma exigentelor articolului 14 al Conventiei, nu este mai putin adevarat ca instantele nationale au interpretat decretul lege 126/1990 intr-un mod contradictoriu, uneori refuzand, alteori acceptand sa judece litigiile cu care erau sesizate de parohiile greco-catolice, astfel incat reclamanta a fost tratata diferit in raport de alte parohii in litigii similare. Guvernul nu a adus nicio justificare cu privire la aceasta diferenta de tratament.

Aceste elemente au fost suficiente Curtii pentru a concluziona ca diferenta de tratament suferita de reclamanta nu se baza pe nicio justificare obiectiva si rezonabila, fara sa fie necesar sa analizeze daca decretul 126/1990 era sau nu discriminator cu privire la cultul Greco-Catolic.

Date fiind diversele iniţiative de soluţionare a ceea ce unii politicieni au ajuns să numească drept chestiunea greco-catolică, întrebarea pe care mi-o pun după lectura acestei decizii este în ce măsură preeminenţa dreptului în faţă populismului va fi înţeleasă şi susţinută şi pe Splaiul Dâmboviţei, acolo de unde ar trebui să vină un act normativ reparator.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Dilema Veche despre Minorităţi şi organizaţii

Reiau un articol/interviu publicat in Dilema Veche din această săptămână:
Minorităţi şi organizaţii

Am formulat cîteva întrebări pentru o serie de organizaţii nonguvernamentale axate pe sprijinul cîte unei minorităţi (persoane cu disabilităţi, minorităţi sexuale şi etnice) privind inegalitatea/egalitatea de şanse de care se bucură categoria socială vizată în România de azi. Acestea sînt: Asociaţia ACCEPT, Centrul romilor pentru intervenţie socială şi studii Romani Criss, Fundaţia „Pentru Voi“, Fundaţia Motivation.

1. Categoria socială de care se ocupă organizaţia dvs. are şanse egale/inegale cu celelalte categorii de populaţie din România? De ce (cel puţin trei exemple concrete, dacă se poate)?

2. Credeţi că principala cauză pentru care se întîmplă acest lucru este legislaţia nefericită în domeniu sau pur şi simplu modul de aplicare a ei – plus mentalitatea şi atitudinile oamenilor de aici?

3. Care sînt soluţiile pentru diminuarea/eliminarea acestei inegalităţi pe care le propuneţi? (I. P.)

Romaniţa IORDACHE - Asociaţia ACCEPT

1. Sondajul de opinie „Fenomenul discriminării în România – percepţii şi atitudini“ realizat de INSOMAR pentru Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în august 2009, ca parte a unui exerciţiu anual de analiză a evoluţiei tendinţelor discriminatorii din societatea românească, arăta că, în ciuda faptului că 55,9% dintre români consideră că homosexualii sînt discriminaţi sau foarte discriminaţi, indicînd minorităţile sexuale ca unul dintre cele mai discriminate grupuri vulnerabile din România, doar 4,9% dintre români ar accepta un homosexual ca membru al familiei şi doar 23% ca prieten apropiat, iar 54% nu ar accepta ca prieten un homosexual (acesta fiind grupul faţă de care se manifestă cel mai mare grad de respingere socială). Pentru a completa tabloul: peste 55% dintre români consideră că persoanele de orientare homosexuală ar trebui tratate de medic pentru a se „vindeca“. ACCEPT, prin activitatea sa, pledează pentru o societate în care orientarea sexuală şi identitatea de gen sînt considerate simple caracteristici ale fiinţei umane, în care oamenii nu sînt opriţi de poliţişti sau de jandarmi şi amendaţi doar pentru că se ţin de mînă cînd se plimbă în Herăstrău. Care pot fi însă şansele de egalitate în drepturi ale unui grup a cărui afirmare civică în spaţiul public românesc încă atrage contra-manifestaţii agresive ale „normalităţii“, iniţiative legislative de sancţionare penală sau contravenţională, mesaje politice publice de marginalizare, de depreciere, toate acestea în contextul lipsei oricăror politici publice destinate acestui grup vulnerabil la discriminare? În cazul minorităţilor sexuale, înainte de a putea discuta despre egalitatea de şanse, ar trebui să putem discuta – mai mult decît teoretic – despre egalitatea în drepturi, ceea ce implică însă un act prealabil de educare a populaţiei şi de explicare a alterităţii şi a dreptului său la recunoaştere şi la demnitate.

2. Intoleranţa care stă de cele mai multe ori la baza încălcării drepturilor şi care, implicit, erodează egalitatea de şanse fie este determinată de lipsa de informaţie, fie este cauzată de o formă periculoasă de mixaj între fanatismul religios şi populismul politic care substituie valorile sau agendele personale, politicilor publice. Deşi vestitul Articol 200 al Codului Penal a fost abrogat de 9 ani, atît autorităţile cît şi mentalul colectiv tratează încă minorităţile sexuale ca un grup criminal sau, cel puţin, ca unul suspect; dovadă prevederile Noului Cod Civil în care homofobia parlamentarilor merge atît de departe, încît determină introducerea unor prevederi care contravin dreptului internaţional. Afirmaţia că homosexualii sînt cetăţeni şi ar trebui să se poată bucura de aceleaşi drepturi şi obligaţii este întîmpinată, în cele mai fericite cazuri, cu zîmbete condescendente, solicitările pentru adoptarea de politici publice sau de acte normative care să răspundă nevoilor speciale ale acestei minorităţi sînt evitate cu teamă (România, de exemplu, nu are o legislaţie care să soluţioneze din punct de vedere juridic dificultăţile cu care se confruntă persoanele transgender).

3. Educaţie pentru democraţie. Educaţie pentru respectarea diversităţii. Educaţie sexuală. Educaţie.

Magda MATACHE, Georgian LUNCA - Centrul Romani CRISS

1. Cei aproape 500 de ani de robie, care marchează începuturile existenţei romilor pe teritoriile Principatelor Româneşti au influenţat dezvoltarea ulterioară a comunităţilor rome, dar şi atitudinile populaţiei faţă de acest grup etnic. Statutul de populaţie marginală se menţine şi astăzi, romii continuînd să trăiască încă la marginea localităţilor, să fie stigmatizaţi şi, mulţi dintre ei, să ajungă să îşi urască şi să îşi nege propria identitate.
Pentru a înţelege decalajul dintre romi şi ceilalţi, sînt necesare analize raţionale ale garanţiilor pe care democraţia românească şi statul de drept le asigură romilor, în ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii, egalitatea şanselor şi „respectul ca valoare“, cum definea G. Sartori demnitatea umană.

2. Ne vom referi la o problemă regăsită des în dezbaterile despre romi, respectiv educaţia, însă noi, Romani CRISS, vedem dintr-o altă perspectivă şi avem alte experienţe legate de acest subiect. Ascultăm destul de des prieteni, politicieni, jurnalişti care vorbesc despre dezinteresul romilor pentru educaţie. Experienţa de 17 ani a organizaţiei Romani CRISS în comunităţile de romi ne-a arătat că, într-adevăr, în unele familii există şi această atitudine, însă e raţional să ne imaginăm că toţi membrii unui grup etnic nu văd importanţa şcolii? Un efect grav al acestei premise este calitatea scăzută a educaţiei pe care copiii romi o primesc în şcolile în care ponderea lor este semnificativă. Lipsa de implicare a profesorilor şi a părinţilor în activităţile educative, slaba pregătire a celor care ajung să predea în aceste şcoli, segregarea şcolară şi reticenţa cadrelor didactice de a profesa în şcolile de tip „ghetto“, din raţiuni ce ţin, fie de imaginea proprie, fie de atitudini care nu au nimic în comun cu acceptarea diversităţii etnice, prezintă o altă faţă a acestei probleme şi implicit şi alte soluţii.

3. Incluziunea unui grup minoritar nu constă doar în scrierea de strategii şi angajarea, în cazul nostru, a unor romi în instituţii. Ci implică acţiuni pe termen lung, voinţă politică şi interes din partea instituţiilor care să aplice acelaşi tratament şi respect grupului minoritar pe care le aplică în mod curent cetăţenilor majoritari. Incluziunea unui grup etnic presupune şi recunoaşterea contribuţiilor acestuia la istoria şi la cultura naţională.
Problemele romilor nu persistă din cauza legislaţiei, a strategiilor şi a planurilor existente, ci este vorba, mai degrabă, de implementarea acestor măsuri, de schimbarea practicilor şi a atitudinilor. Atunci cînd România va fi pregătită să-i privească pe romi ca pe cetăţeni egali şi nu cetăţeni de „mîna a doua“, atunci cînd acţiunile instituţiilor locale vor fi realizate în conformitate cu nevoile comunităţilor, atunci cînd vom învăţa despre romi la orele de istorie, vom asista şi la un proces de creştere a stimei de sine a romilor, de creştere a numărului celor are îşi afirmă identitatea, a celor care învaţă limba romani şi de scădere a asistaţilor social.
O contribuţie o pot avea şi jurnaliştii ce vor renunţa la standardele duble actuale ce se traduc prin heteroidentificarea romilor ce comit infracţiuni (Mailat), nu şi a romilor ce se remarcă prin acţiuni pozitive (Costel Busuioc).

Nicoleta FOICA - Fundaţia „Pentru Voi“

1. Din păcate, persoanele cu dizabilităţi intelectuale reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile din România, în momentul de faţă, confruntîndu-se cu o serie de situaţii de discriminare şi inegalitate de şanse. Iată două dintre acestea:
● Inegalitate de şanse pe piaţa muncii
În ciuda eforturilor din ultimii ani, calitatea vieţii acestora este scăzută, cu atît mai mult cu cît ne aflăm într-un an de criză economică, care loveşte în special categoriile vulnerabile, cum sînt persoanele cu dizabilităţi. Conform statisticilor ANPH, pe 30 septembrie 2009, erau angajate în muncă 28.107 persoane cu dizabilităţi, dintre care doar 2481 cu dizabilităţi intelectuale şi neuropsihice. Potenţialul lucrativ al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale este neglijat aproape în totalitate, procentul celor care lucrează fiind sub 1%.
● În România numeroşi cetăţeni cu dizabilităţi intelectuale sînt puşi sub tutelă, fiind în incapacitate de a lua decizii pentru ei înşişi. Codul Civil acordă doar un singur tip de tutelă – „totală“: care înlătură capacitatea legală a unei persoane de a lua decizii de natură legală: o persoană pusă sub tutelă nu are dreptul de a se angaja, de a se căsători sau de a deschide un cont în bancă. Această situaţie a dus la o serie de abuzuri. Spre exemplu, o persoană pusă sub tutelă poate fi plasată într-o instituţie de protecţie socială, de către tutorele ei, fără a-i da consimţămîntul, pe viaţă şi fără drept de apel.
Codul Muncii din România interzice dreptul de muncă al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale puse sub tutelă fără să ţină cont că acestea ar putea desfăşura o muncă corespunzătoare abilităţilor lor, în urma unei evaluări şi orientări profesionale (Art. 13 din titlul II, cap. I).

3. În ceea ce priveşte angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale: am dezvoltat un serviciu de angajare în muncă asistată, pentru prima dată în România, în 1999.
Este un serviciu ce facilitează angajarea competitivă într-un context integrat, pe piaţa muncii, dezvoltată pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale care au nevoie de un sprijin continuu pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Aceasta înseamnă oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologie ajutătoare, instruire vocaţională specializată, supervizare individualizată.

Nu înseamnă niciodată munca în ateliere protejate sau alte medii de lucru izolate care sînt create doar pentru persoane cu dizabilităţi. Serviciile de angajare asistată includ plasarea individuală, enclave, echipe de lucru mobile.

În ceea ce priveşte problema tutelei, Fundaţia „Pentru Voi“, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice şi Centrul pentru Resurse Juridice, a depus un proiect care urmăreşte creşterea conştientizării cetăţenilor cu privire la interzicerea abuzivă a dreptului de lucru şi autodeterminare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Acest lucru se va face prin:
● investigarea acestui subiect în România prin organizarea de dezbateri cu persoane publice;
● modificarea Codului Muncii prin includerea posibilităţii ca persoana cu dizabilităţi intelectuale, care este pusă sub tutelă, să aibă posibilitatea de a se angaja, cu aprobarea tutorelui, aşa cum se procedează şi pentru persoanele cu vîrsta curpinsă între 15-16 ani.


Anca BEUDEAN - Fundaţia Motivation România

1. Cel puţin trei domenii importante în care inegalitatea accesului persoanelor cu dizabilităţi este considerabilă sînt:

Accesul fizic: majoritatea spaţiilor de interes public sînt inaccesibile – de exemplu, şcoli publice, universităţi, administraţii financiare, alte instituţii publice, cabinete medicale, instituţii de cultură. Totodată, transportul public rămîne în mare parte inaccesibil, nepermiţînd persoanelor cu dizabilităţi (mai ales celor cu dizabilităţi severe) să se deplaseze independent. În oraşele mici şi în mediul rural, accesibilitatea este inexistentă.
Educaţia: sistemul educaţional încă nu este adaptat pentru a-i primi pe copiii şi tinerii cu diferite tipuri de dizabilităţi într-un mediu incluziv. Lipsa accesibilizărilor arhitecturale (rampe, lifturi pentru fotoliu rulante, toalete accesibile; lipsa materialelor didactice (în formate braille/auditiv); pregătirea insuficientă a cadrelor didactice şi lipsa sprijinului suplimentar necesar în unele cazuri fac ca numărul copiilor cu dizabilităţi integraţi în şcoli de masă să fie foarte redus. În paralel, sistemul de învăţămînt special, ca şi cel de masă, nu reuşeşte să-i echipeze pe copiii cu dizabilităţi pentru o viaţă independentă şi pentru a se integra profesional după absolvire.
Angajarea: un raport al Consiliului Naţional al Dizabilităţii către ANPH arată că doar 2,93% dintre persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, în timp ce Planul Naţional de Dezvoltare pentru 2007-2013 arată că doar 0,1% din totalul persoanelor angajate sînt persoane cu dizabilităţi.

Aceste cifre se datorează atît impactului în cascadă al lipsei accesibilităţii transportului şi spaţiilor publice şi insuficientelor oportunităţi de educaţie incluzivă, dar şi unor cauze precum:
● inadecvarea instrumentelor legislative şi fiscale care să-i motiveze pe angajatori să angajeze persoane cu dizabilităţi şi să realizeze accesibilizări la locul de muncă;
● adaptarea deficitară a sistemului de educaţie şi formare profesională la cerinţele economiei;
● insuficienta cunoaştere a abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi de către angajatori;
● insuficienta motivare a persoanelor cu dizabilităţi de a se angaja (în special pentru că factorii demotivanţi, ca dificultăţile de transport în lipsa accesibilităţii, depăşesc pentru multe persoane motivarea pe care o pot aduce venitul şi apartenenţa la comunitate).
Acestea şi alte dificultăţi vor fi probabil cu atît mai greu de depăşit în perioada care urmează, autorităţile putînd cu mai multă uşurinţă invoca „criza financiară“ şi „lipsa resurselor umane şi materiale“.

2. Acestea se datorează atît legislaţiei inadecvate cît şi implementării deficitare, cînd legislaţia există deja. Atitudinile oamenilor s-au mai schimbat în ultimii ani.

3. Credem că soluţiile sînt simple la nivel de concept, dar necesită multă voinţă din partea autorităţilor publice. Ele includ:
● fonduri pentru diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi private pentru persoanele cu dizabilităţi şi dezvoltarea acestor servicii atît în marile oraşe, cît şi în comunităţile mici;
● contractarea public-privată la nivel naţional, în mod transparent şi echilibrat, şi alte măsuri de asigurare a sustenabilităţii pe termen lung a serviciilor înfiinţate prin proiecte;
● voinţa de a realiza promisiunile făcute prin declaraţii politice (deşi în prezent puţine dintre acestea se adresează şi persoanelor cu dizabilităţi, acestea nefiind recunoscute ca grup relevant şi neapărînd decît sporadic pe agenda aleşilor noştri) sau prin politicile publice.

joi, 21 ianuarie 2010

Biblioteca Vie merge mai departe.

Via ART Fusion:

BIBLIOTECA VIE ia proportii - cautam organizatii partenere, 15 februarie 2010


Ai auzit de metoda BIBLIOTECA VIE?



Crezi ca este o metoda de educatie non-formala
pe care ai dori sa o implementezi in comunitatea ta pentru a stimula acceptarea diversitatii?



Asociatia A.R.T. Fusion cauta 7 organizatii non-guvernamentale/institutii la
nivel national pentru a organiza Luna Bibliotecii
Vii!



Dar ce este Biblioteca Vie?

Biblioteca vie functioneaza ca o biblioteca obisnuita - cititorii vin si imprumuta carti pentru o perioada limitata de timp. Dupa ce au "citit" cartile, le returneaza
in biblioteca. Exista insa un aspect important. Cartile din biblioteca vie sunt oameni reprezentand grupuri care se confrunta, sau se pot confrunta cu prejudecati
sau stereotipuri (de gen, varsta, etnie, rasa, religie etc.) si
care ar putea fi victime ale discriminarii, excluderii sociale, sau pot fi oameni cu
povesti care ar da cititorului o experienta unica de invatare in domeniul
diversitatii si al interculturalitatii. (mai multe detalii despre Biblioteca Vie vezi pe www.artfusion.ro)



Biblioteca Vie isi propune sa promoveze respectul pentru drepturile omului si demnitatea umana,
sa atraga atentia asupra diversitatii in toate formele ei, sa stimuleze dialogul intre oameni.



Daca reprezentati una dintre organizatiile non-guvernamentale care ar dori sa puna in practica aceasta metoda, va rugam sa cititi conditiile de selectie si de implicare in cadrul proiectului.


Criteriile de selectie ale organizatiilor partenere:




Organizatiile/institutiile candidate trebuie sa aiba ca grup tinta sau beneficiari tineri cu varsta intre 13 si 30 de ani;Sunt organizatii care activeaza in sfera diversitatii, discriminarii, stereotipurilor, prejudecatilor, drepturilor omului sau tematici conexe;Sunt organizatii care sunt dispuse sa isi ia angajamentul de a se implica pe toata perioada proiectului (20 februarie-20 septembrie 2010);Exista o motivatie puternica de a folosi metoda in cadrul organizatiei in cadrul unor proiecte existente sau in proiecte care urmeaza sa fie dezvoltate;Pot delega o persoana care sa fie implicate inimplementarea directa a proiectului la nivel local - in calitate de coordonator (voluntar - precizam ca intregul staff al proiectului este format din voluntari);Participarea persoanei delegate la intalnirea
de capacitare a organizatiilor pe metoda Biblioteca Vie, care va avea loc in perioada 19-21 martie 2010 (locatia va fi anuntata ulterior, costurile vor fi acoperite prin proiect);Pot contribui cu resurse proprii (co-finantare in orice forma) la implementarea proiectului si pot demonstra folosirea cu responsabilitate a resurselor puse la dispozitie prin proiect;Organizatiile au o locatie sau pot gasi facil o locatie de organizare a Bibliotecii Vii in comunitate;Organizatiile se vor selecta astfel incat sa acopere cat mai multe regiuni geografice ale tarii;



Nivelul de implicare a organizatiilor partenere care vor fi selectate in cadrul proiectului:

Delegarea unui reprezentant care va prelua responsabilitatea organizarii Bibliotecii Vii la nivel local;Identificarea unei locatii pentru organizarea Bibliotecii Vii la nivel local;Delegarea reprezentantului la intalnirea de capacitare a organizatiilor pe metoda Biblioteca Vie, care va avea loc in perioada 19-21 martie 2010;Promovarea si asigurarea vizibilitatii proiectului la nivel local (resurse de promovare si vizibilitate vor fi asigurate si prin proiect);Coordonarea si organizarea efectiva a Bibliotecii Vii (pe perioada a 4 zile) in perioada 10 Aprilie-10 Mai 2010;Culegerea si transmiterea de informatii si materiale pentru editarea ghidului de bune practici - BIBLIOTECA VIE si a filmului
documentar care va fi realizat pe baza experientei comune in proiect;Participarea activa in procesul de monitorizare si de evaluare a impactului proiectului asupra beneficiarilor directi;



Resursele puse la dispozitie prin proiect vor acoperi costuri legate de intalnirea de capacitare din luna martie 2010, costuri de promovare si vizibilitate, costuri de diseminare
(realizare ghid si film documentar), costuri pentru activitati adiministrative la nivel local pentru fiecare locatie a bibliotecii.



Modalitatea de inscriere in procesul de selectie:

Va rugam trimiteti formularul de candidatura atasat in e-mail pana in data de 15 februarie ora 16.00 la adresa: art_fusion_romania@yahoo.com, cu denumirea: candidatura_BV_nume_organizatie; Formularul poate fi descarcat si de pe www.artfusion.ro sau cerut de la adresa de e-mail de mai sus;Organizatiile selectate vor fi anuntate de rezultat in data de 20 februarie prin e-mail;



Va multumim si va asteptam sa fiti alaturi de noi la Luna Bibliotecii Vii.



Pentru intrebari suplimentare va rugam sa ne contactati pe e-mail la adresa art_fusion_romania@yahoo.com- in atentia d-rei Roxana Turcu.



Echipa Biblioteca Vie

Asociatia A.R.T. Fusion

Art_fusion_romania@yahoo.com

AIDS 2010: Aici, Acum

Tinerii sunt invitaţi să participe la a XVIII-a Conferinţă Internaţională
pe tema SIDA care va avea loc la Viena ăn această vară. Bursele oferite de organizatori sunt pentru tineri care doresc să participe la conferinţă în calitate de delegaţi, organizatori, vorbitori sau lideri.

Data limită pentru aplicaţii: 10 Februarie 2010
Informaţii despre cum puteţi să propuneti o activitate sau cum să participaţi ca voluntari la conferinţă pot fi găsite pe site-ul organizatorilor.

marți, 19 ianuarie 2010

Curtea de Justiţie reafirmă existenţa principiului nediscriminării pe motive de vârstă

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost confruntată, în ultimele luni, cu un număr crescând de cauze în domeniul combaterii discriminării pe criteriile gen, orientare sexuală, origine etnică sau rasă, vârstă, dizabilitate sau religie şi credinţă religioasă. Cea mai recentă cauză a fost soluţionată de Curte astăzi, Hotărârea în cauza C-555/07 Seda Kücükdeveci / Swedex GmbH & Co. KG concluzionează că reglementarea germană care prevede că perioadele de încadrare în muncă încheiate anterior împlinirii vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare pentru calcularea termenului de preaviz este contrară principiului nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, și trebuie să fie înlăturată de instanța națională, dacă este necesar, chiar și în cadrul unui litigiu între particulari.
In ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept din cauză, comunicatul de presă al Curţii face trimitere la Hotărârea Mangold din 2005, în care Curtea de Justiție a recunoscut existența unui principiu al nediscriminării pe motive de vârstă care trebuie considerat un principiu general de drept al Uniunii. Directiva 2000/78 referitoare la egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă concretizează acest principiu. Interzicând discriminările pe motive de vârstă, această directivă permite totodată legiuitorului național să prevadă că în anumite cazuri, un tratament diferențiat, chiar pe motive de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă este admisibil în special atunci când este justificat îndeosebi de un obiectiv legitim de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt potrivite și necesare. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, interzice de asemenea orice discriminare pe motive de vârstă.

Situaţia de fapt:
Potrivit dreptului german, termenele de preaviz de concediere care trebuie respectate de angajator cresc progresiv în funcție de durata raportului de muncă. Perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt însă luate în considerare la calcularea acestora.
Doamna Kücükdeveci era angajată a societății Swedex de la vârsta de 18 ani. La vârsta de 28 de ani, ea a fost concediată de această societate cu un preaviz de o lună. Angajatorul a calculat termenul de preaviz ca și cum salariata ar fi avut o vechime în muncă de 3 ani, deși aceasta era în serviciul său de 10 ani. În conformitate cu legislația germană, angajatorul nu a luat astfel în considerare perioadele în care doamna Kücükdeveci a fost încadrată în muncă anterior împlinirii vârstei de 25 de ani. Aceasta a contestat în justiție concedierea, invocând faptul că legislația în cauză constituie o discriminare pe motive de vârstă, interzisă de dreptul Uniunii. În opinia sa, termenul de preaviz ar fi trebuit să fie de 4 luni, corespunzător unei vechimi în muncă de 10 ani.
Sesizat în apel, Tribunalul regional superior pentru litigii de muncă din Düsseldorf a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei astfel de norme privind concedierea cu dreptul Uniunii și la consecințele unei eventuale incompatibilități.

In drept:
Curtea analizează aceste întrebări în temeiul principiului general de drept al Uniunii ce interzice orice discriminare pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78. Astfel,întrucât concedierea doamnei Kücükdeveci a intervenit după data la care Germania trebuia să transpună directiva, această împrejurare a avut ca efect introducerea normei germane privind concedierea în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.
Curtea constată că această normă privind concedierea cuprinde o diferenţă de tratament pe motive de vârstă. Astfel, această normă rezervă un tratament mai puţin favorabil salariaţilor care au intrat în serviciul angajatorului anterior vârstei de 25 de ani şi instituie, așadar, un tratament diferențiat între persoane cu aceeași vechime în muncă, în funcție de vârsta la care au fost încadrate în întreprindere.
Deşi obiectivele acestei norme privind concedierea par să facă parte din cadrul unei politici a ocupării forței de muncă și a pieței muncii, fiind astfel obiective legitime, această normă nu este potrivită sau susceptibilă să realizeze aceste obiective.
În ceea ce priveşte în special obiectivul menţionat de instanţa naţională, acela de a oferi angajatorului o mai mare flexibilitate în gestionarea personalului, ușurându-i sarcina în ceea ce privește concedierea lucrătorilor tineri, de la care se poate cere în mod rezonabil o mobilitate personală sau profesională mai ridicată, Curtea afirmă că norma în cauză nu este potrivită pentru realizarea acestui obiectiv, întrucât se aplică tuturor salariaților angajaţi înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani, indiferent de vârsta acestora la momentul concedierii.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii și în special principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, se opune unei reglementări naționale precum reglementarea germană, care prevede că perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare la calcularea termenului de preaviz de concediere.

Curtea aminteşte că o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi și obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Cu toate acestea, Directiva 2000/78 nu face decât să concretizeze principiul egalității de tratament în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă. Pe de altă parte, principiul nediscriminării pe motive de vârstă este un principiu general al dreptului Uniunii. Prin urmare, instanţa naţională sesizată cu un litigiu în care este adus în discuție principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, este datoare să asigure, în cadrul competențelor care îi revin, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din dreptul Uniunii și să garanteze efectul deplin al acestui principiu, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții eventual contrare din legea națională.

În sfârşit, după ce aminteşte posibilitatea instanţei naţionale de a adresa Curţii o întrebare preliminară cu privire la interpretarea dreptului Uniunii, Curtea afirmă că instanţa naţională sesizată cu un litigiu între particulari este datoare să asigure respectarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții contrare din reglementarea națională, independent de exercitarea posibilității de care dispune, de a adresa Curții o întrebare preliminară privind interpretarea acestui principiu.

luni, 18 ianuarie 2010

ICCV: Rolul romilor in dialogul intercultural

Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii organizeaza o sesiune de
comunicari, "Locul si Rolul romilor in cadrul dialogului interetnic si
intercultural"
, in perioada 12-14 februarie a.c.

Cei care doresc sa prezinte o lucrare in cadrul sesiunii sunt rugati
sa trimita Titlul si un Abstract, pana la finele lunii ianuarie.

Pentru detalii: conf. univ dr. Vasile Burtea sau la Vasile Ionescu [vasile.ionescu [la] gmail.com].

joi, 14 ianuarie 2010

CJCE decizie privind discriminarea datorită vărstei la angajare şi pensionare în anumite poziţii

Curtea Europeană de Justiţie a publicat ieri un comunicat de presă în legătură cu două dintre cazurile pe care le-a avut pe rol şi în care a fost confruntată cu chestiunea discriminării pe criteriul vârstei în baza Directivei 78 din 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Curţii i s-a solicita să decidă dacă stabilirea limitei maxime de 30 de ani pentru recrutarea anumitor tipuri de pompieri şi stabilirea limitei de 68 de ani pentru pensionarea medicilor stomatologi sunt permise conform Directivei 78.

Curtea a decis că aceste limite de vârstă nu constituie discriminări pe motive de vârstă interzise atunci când este vorba despre pompieri care participă în mod direct la combaterea incendiilor și, în cazul dentiștilor, numai dacă această limitare răspunde în mod corespunzător și coerent unui obiectiv de protecţie a sănătăţii sau de politică a ocupării forței de muncă

Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) interzice, în domeniul încadrării în muncă și al muncii, în special discriminările pe motive de vârstă, dizabilitate, religie, orientare sexuală. Cu toate acestea, directiva nu se opune unor măsuri naţionale necesare protecţiei sănătăţii. Aceasta permite de asemenea legiuitorului naţional să prevadă că, în anumite cazuri, un tratament diferenţiat, deși întemeiat pe vârstă sau pe o caracteristică legată de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis.

Astfel, Curtea a decis că este admisibil un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de vârstă atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă poate fi admis de asemenea atunci când este necesar în scopul protecţiei sănătăţii sau când este justificat de un obiectiv legitim, în special de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale.

Landul Hessen (Germania) stabilește la 30 de ani vârsta maximă de recrutare a pompierilor în cadrul serviciului tehnic intermediar adică cei care, printre altele, combat incendiile. Această limită de vârstă urmărește asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a corpului pompierilor profesioniști.

Colin Wolf și-a depus candidatura în orașul Frankfurt pentru o recrutare în cadrul serviciului tehnic intermediar al pompierilor. Candidatura sa nu a fost luată în considerare deoarece acesta depășea limita de vârstă de 30 de ani. La data depunerii candidaturii, domnul Wolf avea 29 de ani, însă la data următoarei recrutări ar fi avut 31 de ani. Tribunalul Administrativ din Frankfurt am Main, în faţa căruia domnul Wolf a chemat în judecată orașul Frankfurt pentru acordarea de daune interese, a solicitat Curţii de Justiţie să se pronunţe cu privire la marja de apreciere de care dispune legiuitorul național pentru a prevedea că tratamentele diferențiate pe motive de vârstă nu constituie discriminări interzise de dreptul comunitar.

În hotărârea pronunţată în cauza Wolf, Curtea constată că directiva nu se opune acestei limite de vârstă, astfel cum a fost prevăzută de Landul Hessen pentru recrutarea pompierilor serviciului tehnic intermediar.

Curtea a stabilit că tratamentul diferenţiat în funcţie de vârstă determinat de această limită de vârstă îndeplinește toate condiţiile prevăzute de directivă pentru a fi justificat. Astfel, preocuparea de a asigura caracterul operațional și buna funcționare a serviciului pompierilor profesioniști constituie un obiectiv legitim. În plus, faptul de a dispune de capacități fizice deosebite poate fi considerat o cerință profesională esențială și determinantă pentru exercitarea profesiei de pompier din serviciul tehnic intermediar, ai cărui membri participă în special la combaterea incendiilor și la acordarea de prim ajutor persoanelor. Necesitatea de a dispune de capacitatea fizică deplină de a exercita această activitate este legată de vârsta membrilor acestui serviciu dat fiind că, potrivit datelor știinţifice prezentate de guvernul german, foarte puțini funcționari în vârstă de peste 45 de ani au capacități fizice suficiente pentru a-și exercita activitatea în domeniul combaterii incendiilor. De altfel, se poate considera că limita de vârstă, pe de o parte, este corespunzătoare obiectivului care constă în asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a serviciului pompierilor profesioniști și, pe de altă parte, nu depășește ceea ce este necesar realizării acestui obiectiv.

În ceea ce privește cauza Petersen, Codul securităţii sociale german, în versiunea aplicabilă acestei cauze, prevedea că autorizaţia de a exercita, în cadrul sistemului obligatoriu german de asigurări de sănătate, activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul trimestrului în cursul căruia medicul aflat în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate împlinește vârsta de 68 de ani. În afara acestui sistem de relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, dentiștii își pot exercita profesia indiferent de vârstă.

În Germania, 90 % dintre pacienţi sunt asiguraţi prin sistemul obligatoriu de asigurări de sănătate.

Domnica Petersen era autorizată, din 1974, să acorde îngrijiri dentare în cadrul relațiilor contractuale cu casa de asigurări de sănătate. În aprilie 2007, aceasta a împlinit vârsta de 68 de ani. În faţa Tribunalului pentru Litigii de Muncă din Dortmund (Germania), doamna Petersen contestă decizia comisiei competente de autorizare a dentiștilor potrivit căreia autorizaţia sa de a exercita activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul lunii iunie 2007. Această instanţă adresează Curţii de Justiţie mai multe întrebări privind compatibilitatea acestei limite de vârstă cu Directiva 2000/78. Instanţa de trimitere arată în special că, potrivit Curţii Constituţionale federale, această limită de vârstă ar fi justificată de necesitatea protejării pacienților și că, potrivit Tribunalului federal pentru Litigii de Muncă, aceasta ar fi justificată de obiectivul prin care se urmărește menţinerea posibilităţilor de încadrare în muncă a tinerilor dentiști aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.

În Hotărârea Petersen, Curtea constată că un stat membru poate stabili în mod legitim o limită de vârstă pentru exercitarea unei profesii medicale, precum cea de dentist, în scopul protejării sănătății pacienților.

Cu toate acestea, directiva se opune unei măsuri naționale care stabilește o limită de vârstă maxima pentru exercitarea functiei de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate, in speta 68 de ani, atunci cand aceasta masura are ca unic obiectiv protectia sanatatii pacientilor impotriva scaderii performantelor acestor dentisti dupa implinirea varstei mentionate, din moment ce aceeasi limita de varsta nu este aplicabila dentistilor care nu se afla in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate. Intr-adevar, o astfel de masura este incoerenta si, asadar, nu poate fi considerate necesara protectiei sanatatii.

In schimb, Directiva nu se opune unei astfel de limite de varsta atunci cand aceasta are ca obiectic repartizarea intre generarii a posibilitatilor de incadrare in munca in calitate de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate daca, tinand seama de situatia de pe piata muncii in cauza, aceasta masura este corespunzatoare si necesara pentru atingerea obiectivului respectiv. Varsta de 68 de ani pare suficient de avansata pentru a servi drept terrmen limita pentru autorizatia de a exercita activitatea de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate.

Curtea a considerat că îi revine instanţei naţionale sarcina de a identifica obiectivul urmărit de limita de varsta pentru dentistii aflati in relatii contractuale cu casa de asigurări de sanatate. In cazul in care aceasta limita de varsta ar fi, tinand seama de obiectivul pe care il urmareste, contrara directivei, ar reveni instantei nationale sesizatate cu solutionarea unui litigiu intre un particular si un organism administrativ, precum Comisia de autorizare a dentistilor, sarcina de a o lasa neaplicata chiar daca este anterioara directivei, iar dreptul national nu prevede inlaturarea sa.”