sâmbătă, 26 iunie 2010

Căsătoria între persoanele de același sex discutată de CEDO

In Schalk and Kopf v. Austria, CEDO a respins, săptămâna trecută, petiția prin care era solicitată recunoașterea dreptului la căsătorie între persoane de același sex aratând că aceasta rămâne o opțiune a Statelor semnatare.

Articolul 12 din Convenție prevede că bărbații și femeile de vârstă nubilă au dreptul la căsătorie și dreptul de a forma o familie, în concordanță cu legile naționale care reglementează existența acestui drept. In condițiile în care în Austria parteneriatul între persoanele de același sex este recunoscut legal, petiționarii au susținut că, în baza unei interpretări dinamice, această prevedere ar trebui citită ca protejând inclusiv dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex. Camera a adoptat o interpretare istorică și a afirmat că deși instituția căsătoriei a trecut prin modificări sociale majore de la adoptarea Convenției, Curtea observă că nu există un consens european în ceea ce privește căsătoria între persoanele de același sex. In același timp, Curtea face în mod interesant trimitere la Carta UE a Drepturilor Fundamentale care în Art. 9 menționeză dreptul la căsătorie fără referiri la căsătoria heterosexuală, Curtea concluzionînd că nu mai poate fi considerat cî dreptul la căsătorie trebuie să fie limitat în toate cazurile la căsătoria dintre două persoane de sex opus.

Decizia a fost luată cu patru voturi din șapte, cei trei judecători care nu au fost de acord cu această opinie, judecătorii Rozakis, Spielmann și Jebens, subliniid că relațiile între persoanele de același sex sunt acceptate de societate și necesită un cadru juridic adecvat. Absența unui astfel de cadru juridic (ca și în cazul Romaniei de altfel) constituie în opinia judecătorilor o încălcare a Articolului 8 (dreptul la viață privată, intimă și familială) și a Art. 14 (non-discriminarea).

Interesant este că în argumentație, Curtea subliniază că un cuplu de același sex care locuiește împreună în o relație de parteneriat de facto, constituie viață de familie, așa cum ar face-o și o relație heterosexuală în o situație similară. Este pentru prima dată când în jurisprudența sa CEDO definește relațiile de parteneriat între persoanele de același sex ca viață de familie (vezi para 93-94 și 99).

O analiză extrem de interesantă aici.

Despre burqa și niqab în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

In condițiile în care multe din statele din Europa au uitat valorile europene comune și impun diferite măsuri de sancționare a diversității religioase- de la interzicerea construirii minaretelor la interzicerea portului vălului islamic, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat ieri - în unanimitate - o rezoluție interesantă prin care este precizat că nu trebuie să existe o interzicere generală a purtării burqa sau niqab sau a altor veșminte religioase (probabil următoarele pe listă ar fi fost carmelitele sau călugărițele ortodoxe). APCE a precizat că restricții legale pot fi justificate "pentru motive de securitate sau acolo unde funcția publică sau profesională a persoanei necesită neutralitatea religioasă sau ca fața acestora să fie văzuta". In opinia parlamentarilor din APCE, purtarea unui văl de către femei este percepută ca un "simbol de subjugare a femeilor față de bărbați". In același timp, o interdicție generală (de tipul celei belgiene) va opri femeile "care doresc în mod voluntar" să-și folosească dreptul de a-și acoperi fața.

Reiau un citat interesant "Nicio femeie nu trebuie obligată de comunitate sau de familie să poarte veșminte religioase. Orice act de oprimare, sechestrare sau violență constituie o crimă ce trebuie pedepsită de lege."

Rezoluția e adoptată în contextul în care, în aceiași zi, Adunarea a aprobat și un raport privind Islamul, Islamismul si Islamofobia, si a solicitat Elveției să respingă interdicția sa considerată discriminatorie de a construi minarete.

Acasă, din fericire, Parlamentul a adoptat la începutul lui mai o lege pentru acomodarea ritualului de înmormântare islamic (Legea 75/2010). Sunt rare cazurile în care România poate produce practici pozitive în managementul diversității. Uite că mai avem și surprize.

vineri, 18 iunie 2010

Concurs Egalitatea de şanse şi managementul diversităţii pe piaţa muncii

via Impreuna:

“Egalitatea de şanse şi managementul diversităţii pe piaţa muncii”

Vrei sa stii ce este managementul diversitatii?

Vrei sa afli mai multe despre excluziunea/incluziunea grupurilor vulnerabile?

Vrei sa stii ce poti face tu ca sa contribui la o societate in care toata lumea are sanse
egale?



…si sa primesti o diploma eliberata de:
universitatile din Bucuresti, Cluj, Iasi; Blocul National Sindical, Grupul de
Economie Aplicata si Agentia de Dezvoltare Comunitara “Impreuna”?



Poti beneficia de toate acestea GRATUIT daca participi timp de o saptamana la cursul “Egalitatea de şanse şi managementul diversităţii pe piaţa muncii” care se va desfasura intr-un
climat prietenos, la Predeal, in perioada iulie – septembrie 2010.

Invitam la curs persoane din toata tara, angajati sau studenti din orice domeniu de
activitate. Adresam invitatia in mod special femeilor, persoanelor de etnie roma si persoanelor cu dizabilitati.

INSCRIERILE SE FAC PE BAZA COMPLETARII FORMULARULUI DE INSCRIERE ATASAT SI A TRIMETERII LUI LA ADRESA contact@observatorul-social.ro, PANA LA DATA DE 25.06.2010. SELECTIA PARTICIPANTILOR SE VA FACE IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE, IN ORDINEA INSCRIERILOR.



Cursul “Egalitatea de şanse şi managementul diversităţii pe piaţa muncii” este organizat în cadrul proiectului POSDRU/70/6.2/S/41911 „Egalitate la angajare şi la locul de muncă – campanie de informare şi conştientizare în vederea schimbării atitudinii sociale şi stereotipurilor la angajare şi la locul de muncă”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurse Umane 2007-2013.



Proiectul este implementata de Universitatea din Bucureşti, GEA (Asociaţia Grupul de Economie Aplicată), Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, Fundaţia Agenţia de Dezvoltare "Împreună" şi Blocul Naţional Sindical. Pentru mai
multe detalii despre proiect si despre cursul “Egalitatea de şanse şi managementul diversităţii pe piaţa muncii” accesati www.observatorul-social.ro

Persoana de contact Agentia „Impreuna”:
Laura Marin, responsabil cursuri

Tel: 0726 376 338

Email: amaroilo_222@yahoo.com

marți, 8 iunie 2010

Premiul Google pentru eseu vine in Romania

In decembrie, cand am scris despre Google Europe Scholarship, nu speram ca va exista o a doua postare pe tema asta. Iata insa ca e cazul si ma bucur ca e asa: un tanar din Romania, Andrei George Petraru a primit acest premiu.


Bursa a fost castigata in urma unui proiect si a unui eseu in care tanarul informatician a povestit cum dizabilitatea i-a afectat viata. "In principiu am scris ca in anii '90 increderea ca o persoana cu handicap poate face fata in sistemul educational normal era destul de scazuta. Am luptat cu sistemul, iar in cele din urma profesorii au inteles ca am capacitati de studiu foarte bune, chiar daca paralizia cerebrala imi afecteaza putin capacitatile de exprimare", povesteste Andrei citat de Adevarul.


Felicitari lui Andrei si sa speram ca va exista si o a treia postare pe aceiasi tema fiindca competitia continua.