luni, 1 decembrie 2008

Consiliul UE adopta Decizia-cadru privind combaterea rasismului si a xenofobiei

La exact 7 ani de la momentul formularii sale, pe 28 noiembrie 2008, Consiliul JHA al Uniunii Europene a adoptat Decizia-cadru privind combaterea rasismului si a xenofobiei (Framework decision on combating racism and xenophobia)ca reactie comuna la nivelul Uniunii fata de problema violentei rasiste si a crimelor cu caracter rasist si xenofob. Adoptarea Deciziei-cadru a implicat un proces indelungat de negocieri si pertractari, inclusiv un inghet de doi ani al dosarului si constituie doar un prim pas in recunoasterea necesitatii unor standarde comune de combatere a crimelor care au ca victime anumite grupuri sociale vulnerabile.
Textul Deciziei protejeaza impotriva discriminarii pe criterii de rasa, culoare, religie, origine nationala sau etnica insa nu acopera si minoritatile sexuale sau persoanele cu dizabilitati, un document comprehensiv care sa asigure protectia tuturor grupurilor vulnerabile fiind necesar pentru a asigura coerenta intre dreptul comunitar si principiul universalitatii drepturilor omului, in caz contrar creandu-se falsa aparenta a unei ierarhii a discriminarilor.
Documentul probabil va genera reactii de contestare din partea grupurilor care considera libertatea de exprimare ca un drept absolut care nu comporta limitari deoarece introduce standarde minimale comune la nivel european de raspundere penala in ceea ce priveste diseminarea de afirmatii cu caracter rasist si xebofob, incitarea publica la violenta si ura, negarea sau trivializarea genocidului determinat de motive rasiste sau xenofobe.
Prevederile Deciziei-cadru nu sunt direct aplicabile, statele membre fiind obligate sa adopte legislatie in asa fel incat sa raspunda standardelor stabilite. Legea romana raspunde deja in mare masura acestor standarde, aplicarea sa in practica lasand insa de dorit.
Interesanta pentru practicantul roman este definirea rasismului si a xenofobiei in Art.3 din Decizia-cadru, definitie care acopera o lacuna in legea romana.

Niciun comentariu: