marți, 26 ianuarie 2010

Diagnostic: EXCLUS DE PE PIAŢA MUNCII

Fundaţia Motivation şi SAR au publicat o interesantă cercetare referitoare la piedicele în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi din România. Inainte de a reda comunicatul de presă care prezintă concluziile cercetării, adaug ca notă personală, că e de sperat ca analiza legislaţiei şi a politicilor publice în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi ca follow up al acestui studiu să includă recomandări specifice în legătură cu un nou proiect de lege care să răspundă viziunii Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi care deşi semnată de România rămâne în mare parte neaplicată.

Iată prezentarea proiectului de cercetare şi a concluziilor:
Raportul a fost elaborat in cadrul Proiectului START pentru egalitatea de sanse a persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni!.



Cercetarea a fost realizata la nivel national de Societatea Academica din Romania, partener al Fundatiei Motivation Romania in cadrul acestui proiect, si a avut drept scop identificarea principalelor motivatii si piedici in calea angajarii persoanelor cu dizabilitati. S-au realizat un sondaj de opinie pe un esantion de 1.555 de persoane cu dizabilitati, 4 grupuri focus si 40 de interviuri cu persoane cu dizabilitati, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, ai angajatorilor si ai institutiilor publice.



Cercetarea a relevat faptul ca doar 12,7% din persoanele cu dizabilitati cu varsta intre 18-55 ani au un loc de munca, un nivel al ocuparii foarte scazut comparativ cu populatia generala (la care rata medie este de circa 70%). Aceasta in timp ce in alte tari europene rata ocuparii persoanelor cu dizabilitati variaza intre 20% (Polonia) si peste 50% (Finlanda, Danemarca, Luxemburg).

Principalul factor care influenteaza ocuparea persoanelor cu dizabilitati in Romania este educatia, deoarece sistemul educational creeaza dezavantaje majore pentru aceasta categorie de persoane. Exista si alti factori implicati, precum accesibilitatea arhitecturala, deschiderea si flexibilitatea pietei muncii sau discriminarea.

Din perspectiva angajatorilor, s-au observat atitudini pozitive fata de principiul integrarii persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, insa ceva mai multa reticenta in ce prive�te angajarea efectiva a acestora.

Niciun comentariu: