Un caz foarte relevant pentru România a fost decis ieri de Curte. Cum nu există încă o traducere oficială a Prigge şi alţii c. Deutsche Lufthansa AG, reiau pe scurt situaţia de fapt şi decizia foarte interesantă a Curţii.
Aplicanţii au fost angajaţi ai Deutsche Lufthansa foarte mult timp ca piloţi iar apoi căpitani de zbor. Când au ajuns la vârsta de 60 ani, contractele lor de muncă au încetat în mod automat, în conformitate cu acordul colectiv de muncă. Considerându-se victime ale discriminării pe motive de vârstă conform Directivei 78, cei trei foşti piloţi au iniţiat o acţiune în faţa instanţelor germane pentru a obţine o declaraţie că relaţiile lor de muncă cu Deutsche Lufthansa nu au încetat la vârsta de 60 de ani şi pentru constatarea obligaţiei de continuare a relaţiilor de muncă.
Din informaţiile de clarificare ale cazului reiese că legislaţia internaţională şi cea germană prevede că, între vârstele de 60 şi 64 de ani, un pilot de avion nu poate continua să lucreze ca pilot, cu excepţia cazului în el este un membru al unui echipaj multi-pilot şi restul pilotilor sunt sub 60 de ani. Acordul colectiv de muncă aplicabil echipajului german al companiei aeriene Deutsche Lufthansa - care este recunoscut de legea germană ca norma aplicabilă - interzice piloţilor să lucreze ca pilot după vârsta de 60 de ani.
Bundesarbeitsgericht )Curtea Federală Germană) a solicitat clarificări din partea Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte concordanţa acestei interdicţii cu prevederile Directivei 78 referitoare la două excepţii aparent aplicabile cazului şi anume: justificarea discriminării în cazul unor cerinţe ocupaţionale relevante (starea fizică necesară pentru anumite profesii) sau posibilitatea de a lua măsuri pentru protecţia siguranţei naţionale.
Curtea precizează că limitarea posibilităţii pentru piloti de a lucra ca piloţi după vârsta de 60 de ani urmăreşte obiectivul de a garanta siguranţa pasagerilor,precum şi siguranţa şi sănătatea piloţilor în sine - aceste motive pot justifica o diferenţă de tratament şi această limitare poate fi prevăzută într-un contract colectiv de muncă sau o lege. Curtea a considerat însă că practica şi legislaţia internaţională arată că nu a fost necessar să se interzică pilotilor calitatea de pilot după vârsta de 60, ci că pur şi simplu a fost suficient să fie restricţionate aceste activităţi. În consecinţă, Curtea constată că interdicţia de pilotare după această vârstă, prevăzută de convenţia colectivă, nu este o măsură necesară pentru protecţia sănătăţii publice şi a securităţii şi constituie o încălcare a Directivei 78.
Curtea a discutat şi aplicabilitatea conceptului de cerinţe profesionale determinante - condiţionarea relaţiilor de muncă de certificarea faptului că persoana respectivă posedă capacităţi speciale din punct de vedere fizic şi a arătat că deţinerea de astfel de capacităţi este legată de vârstă. Întrucât această cerinţă vizează garantarea siguranţei traficului aerian, Curtea a considerat că teoretic aceasta urmăreşte un obiectiv legitim care poate justifica o diferenţă de tratament pe motive de vârstă. Cu toate acestea, Curtea a subliniat că o astfel de excepţie poate fi aplicată numai în circumstanţe foarte limitate. Deoarece autorităţile internaţionale şi germane consideră că, până la vârsta de 65 de ani, piloţii au capacităţile fizice de a lucra ca pilot, chiar dacă, între 60 şi 65 doar în calitate de membru al un echipaj în care ceilalţi piloţi sunt mai tineri .
În final, Curtea a decis că limita de vârstă de 60 de ani pentru a putea pilota un avion, impusă de partenerii sociali în cadrul acordului colectiv de muncă pe ramură, constituie o cerinţă disproporţionată în raport cu legislaţia internaţională şi germană, care fixează limita de vârstă pentru această profesie la 65 de ani.
Este prima dată când analiza de conformitate cu directivele este realizată inclusiv în raport cu contractele colective de ramură. Extrem de interesantă este însă şi analiza justificării cerinţelor ocupaţionale determinante, o analiză care dacă ar fi aplicată normelor de pensionare din legislaţia românească în câteva domenii cheie, ne-ar indica faptul că raţionamentul nu a fost complet.
Se afișează postările cu eticheta vârstă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vârstă. Afișați toate postările
miercuri, 14 septembrie 2011
marți, 19 ianuarie 2010
Curtea de Justiţie reafirmă existenţa principiului nediscriminării pe motive de vârstă
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost confruntată, în ultimele luni, cu un număr crescând de cauze în domeniul combaterii discriminării pe criteriile gen, orientare sexuală, origine etnică sau rasă, vârstă, dizabilitate sau religie şi credinţă religioasă. Cea mai recentă cauză a fost soluţionată de Curte astăzi, Hotărârea în cauza C-555/07 Seda Kücükdeveci / Swedex GmbH & Co. KG concluzionează că reglementarea germană care prevede că perioadele de încadrare în muncă încheiate anterior împlinirii vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare pentru calcularea termenului de preaviz este contrară principiului nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, și trebuie să fie înlăturată de instanța națională, dacă este necesar, chiar și în cadrul unui litigiu între particulari.
In ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept din cauză, comunicatul de presă al Curţii face trimitere la Hotărârea Mangold din 2005, în care Curtea de Justiție a recunoscut existența unui principiu al nediscriminării pe motive de vârstă care trebuie considerat un principiu general de drept al Uniunii. Directiva 2000/78 referitoare la egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă concretizează acest principiu. Interzicând discriminările pe motive de vârstă, această directivă permite totodată legiuitorului național să prevadă că în anumite cazuri, un tratament diferențiat, chiar pe motive de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă este admisibil în special atunci când este justificat îndeosebi de un obiectiv legitim de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt potrivite și necesare. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, interzice de asemenea orice discriminare pe motive de vârstă.
Situaţia de fapt:
Potrivit dreptului german, termenele de preaviz de concediere care trebuie respectate de angajator cresc progresiv în funcție de durata raportului de muncă. Perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt însă luate în considerare la calcularea acestora.
Doamna Kücükdeveci era angajată a societății Swedex de la vârsta de 18 ani. La vârsta de 28 de ani, ea a fost concediată de această societate cu un preaviz de o lună. Angajatorul a calculat termenul de preaviz ca și cum salariata ar fi avut o vechime în muncă de 3 ani, deși aceasta era în serviciul său de 10 ani. În conformitate cu legislația germană, angajatorul nu a luat astfel în considerare perioadele în care doamna Kücükdeveci a fost încadrată în muncă anterior împlinirii vârstei de 25 de ani. Aceasta a contestat în justiție concedierea, invocând faptul că legislația în cauză constituie o discriminare pe motive de vârstă, interzisă de dreptul Uniunii. În opinia sa, termenul de preaviz ar fi trebuit să fie de 4 luni, corespunzător unei vechimi în muncă de 10 ani.
Sesizat în apel, Tribunalul regional superior pentru litigii de muncă din Düsseldorf a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei astfel de norme privind concedierea cu dreptul Uniunii și la consecințele unei eventuale incompatibilități.
In drept:
Curtea analizează aceste întrebări în temeiul principiului general de drept al Uniunii ce interzice orice discriminare pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78. Astfel,întrucât concedierea doamnei Kücükdeveci a intervenit după data la care Germania trebuia să transpună directiva, această împrejurare a avut ca efect introducerea normei germane privind concedierea în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.
Curtea constată că această normă privind concedierea cuprinde o diferenţă de tratament pe motive de vârstă. Astfel, această normă rezervă un tratament mai puţin favorabil salariaţilor care au intrat în serviciul angajatorului anterior vârstei de 25 de ani şi instituie, așadar, un tratament diferențiat între persoane cu aceeași vechime în muncă, în funcție de vârsta la care au fost încadrate în întreprindere.
Deşi obiectivele acestei norme privind concedierea par să facă parte din cadrul unei politici a ocupării forței de muncă și a pieței muncii, fiind astfel obiective legitime, această normă nu este potrivită sau susceptibilă să realizeze aceste obiective.
În ceea ce priveşte în special obiectivul menţionat de instanţa naţională, acela de a oferi angajatorului o mai mare flexibilitate în gestionarea personalului, ușurându-i sarcina în ceea ce privește concedierea lucrătorilor tineri, de la care se poate cere în mod rezonabil o mobilitate personală sau profesională mai ridicată, Curtea afirmă că norma în cauză nu este potrivită pentru realizarea acestui obiectiv, întrucât se aplică tuturor salariaților angajaţi înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani, indiferent de vârsta acestora la momentul concedierii.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii și în special principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, se opune unei reglementări naționale precum reglementarea germană, care prevede că perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare la calcularea termenului de preaviz de concediere.
Curtea aminteşte că o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi și obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Cu toate acestea, Directiva 2000/78 nu face decât să concretizeze principiul egalității de tratament în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă. Pe de altă parte, principiul nediscriminării pe motive de vârstă este un principiu general al dreptului Uniunii. Prin urmare, instanţa naţională sesizată cu un litigiu în care este adus în discuție principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, este datoare să asigure, în cadrul competențelor care îi revin, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din dreptul Uniunii și să garanteze efectul deplin al acestui principiu, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții eventual contrare din legea națională.
În sfârşit, după ce aminteşte posibilitatea instanţei naţionale de a adresa Curţii o întrebare preliminară cu privire la interpretarea dreptului Uniunii, Curtea afirmă că instanţa naţională sesizată cu un litigiu între particulari este datoare să asigure respectarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții contrare din reglementarea națională, independent de exercitarea posibilității de care dispune, de a adresa Curții o întrebare preliminară privind interpretarea acestui principiu.
In ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept din cauză, comunicatul de presă al Curţii face trimitere la Hotărârea Mangold din 2005, în care Curtea de Justiție a recunoscut existența unui principiu al nediscriminării pe motive de vârstă care trebuie considerat un principiu general de drept al Uniunii. Directiva 2000/78 referitoare la egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă concretizează acest principiu. Interzicând discriminările pe motive de vârstă, această directivă permite totodată legiuitorului național să prevadă că în anumite cazuri, un tratament diferențiat, chiar pe motive de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă este admisibil în special atunci când este justificat îndeosebi de un obiectiv legitim de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt potrivite și necesare. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, interzice de asemenea orice discriminare pe motive de vârstă.
Situaţia de fapt:
Potrivit dreptului german, termenele de preaviz de concediere care trebuie respectate de angajator cresc progresiv în funcție de durata raportului de muncă. Perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt însă luate în considerare la calcularea acestora.
Doamna Kücükdeveci era angajată a societății Swedex de la vârsta de 18 ani. La vârsta de 28 de ani, ea a fost concediată de această societate cu un preaviz de o lună. Angajatorul a calculat termenul de preaviz ca și cum salariata ar fi avut o vechime în muncă de 3 ani, deși aceasta era în serviciul său de 10 ani. În conformitate cu legislația germană, angajatorul nu a luat astfel în considerare perioadele în care doamna Kücükdeveci a fost încadrată în muncă anterior împlinirii vârstei de 25 de ani. Aceasta a contestat în justiție concedierea, invocând faptul că legislația în cauză constituie o discriminare pe motive de vârstă, interzisă de dreptul Uniunii. În opinia sa, termenul de preaviz ar fi trebuit să fie de 4 luni, corespunzător unei vechimi în muncă de 10 ani.
Sesizat în apel, Tribunalul regional superior pentru litigii de muncă din Düsseldorf a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei astfel de norme privind concedierea cu dreptul Uniunii și la consecințele unei eventuale incompatibilități.
In drept:
Curtea analizează aceste întrebări în temeiul principiului general de drept al Uniunii ce interzice orice discriminare pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78. Astfel,întrucât concedierea doamnei Kücükdeveci a intervenit după data la care Germania trebuia să transpună directiva, această împrejurare a avut ca efect introducerea normei germane privind concedierea în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.
Curtea constată că această normă privind concedierea cuprinde o diferenţă de tratament pe motive de vârstă. Astfel, această normă rezervă un tratament mai puţin favorabil salariaţilor care au intrat în serviciul angajatorului anterior vârstei de 25 de ani şi instituie, așadar, un tratament diferențiat între persoane cu aceeași vechime în muncă, în funcție de vârsta la care au fost încadrate în întreprindere.
Deşi obiectivele acestei norme privind concedierea par să facă parte din cadrul unei politici a ocupării forței de muncă și a pieței muncii, fiind astfel obiective legitime, această normă nu este potrivită sau susceptibilă să realizeze aceste obiective.
În ceea ce priveşte în special obiectivul menţionat de instanţa naţională, acela de a oferi angajatorului o mai mare flexibilitate în gestionarea personalului, ușurându-i sarcina în ceea ce privește concedierea lucrătorilor tineri, de la care se poate cere în mod rezonabil o mobilitate personală sau profesională mai ridicată, Curtea afirmă că norma în cauză nu este potrivită pentru realizarea acestui obiectiv, întrucât se aplică tuturor salariaților angajaţi înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani, indiferent de vârsta acestora la momentul concedierii.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii și în special principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, se opune unei reglementări naționale precum reglementarea germană, care prevede că perioadele în care salariatul a fost încadrat în muncă înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare la calcularea termenului de preaviz de concediere.
Curtea aminteşte că o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi și obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Cu toate acestea, Directiva 2000/78 nu face decât să concretizeze principiul egalității de tratament în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă. Pe de altă parte, principiul nediscriminării pe motive de vârstă este un principiu general al dreptului Uniunii. Prin urmare, instanţa naţională sesizată cu un litigiu în care este adus în discuție principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, este datoare să asigure, în cadrul competențelor care îi revin, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din dreptul Uniunii și să garanteze efectul deplin al acestui principiu, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții eventual contrare din legea națională.
În sfârşit, după ce aminteşte posibilitatea instanţei naţionale de a adresa Curţii o întrebare preliminară cu privire la interpretarea dreptului Uniunii, Curtea afirmă că instanţa naţională sesizată cu un litigiu între particulari este datoare să asigure respectarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este prevăzut de Directiva 2000/78, înlăturând, dacă este necesar, aplicarea oricărei dispoziții contrare din reglementarea națională, independent de exercitarea posibilității de care dispune, de a adresa Curții o întrebare preliminară privind interpretarea acestui principiu.
joi, 14 ianuarie 2010
CJCE decizie privind discriminarea datorită vărstei la angajare şi pensionare în anumite poziţii
Curtea Europeană de Justiţie a publicat ieri un comunicat de presă în legătură cu două dintre cazurile pe care le-a avut pe rol şi în care a fost confruntată cu chestiunea discriminării pe criteriul vârstei în baza Directivei 78 din 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Curţii i s-a solicita să decidă dacă stabilirea limitei maxime de 30 de ani pentru recrutarea anumitor tipuri de pompieri şi stabilirea limitei de 68 de ani pentru pensionarea medicilor stomatologi sunt permise conform Directivei 78.
Curtea a decis că aceste limite de vârstă nu constituie discriminări pe motive de vârstă interzise atunci când este vorba despre pompieri care participă în mod direct la combaterea incendiilor și, în cazul dentiștilor, numai dacă această limitare răspunde în mod corespunzător și coerent unui obiectiv de protecţie a sănătăţii sau de politică a ocupării forței de muncă
Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) interzice, în domeniul încadrării în muncă și al muncii, în special discriminările pe motive de vârstă, dizabilitate, religie, orientare sexuală. Cu toate acestea, directiva nu se opune unor măsuri naţionale necesare protecţiei sănătăţii. Aceasta permite de asemenea legiuitorului naţional să prevadă că, în anumite cazuri, un tratament diferenţiat, deși întemeiat pe vârstă sau pe o caracteristică legată de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis.
Astfel, Curtea a decis că este admisibil un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de vârstă atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă poate fi admis de asemenea atunci când este necesar în scopul protecţiei sănătăţii sau când este justificat de un obiectiv legitim, în special de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale.
Landul Hessen (Germania) stabilește la 30 de ani vârsta maximă de recrutare a pompierilor în cadrul serviciului tehnic intermediar adică cei care, printre altele, combat incendiile. Această limită de vârstă urmărește asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a corpului pompierilor profesioniști.
Colin Wolf și-a depus candidatura în orașul Frankfurt pentru o recrutare în cadrul serviciului tehnic intermediar al pompierilor. Candidatura sa nu a fost luată în considerare deoarece acesta depășea limita de vârstă de 30 de ani. La data depunerii candidaturii, domnul Wolf avea 29 de ani, însă la data următoarei recrutări ar fi avut 31 de ani. Tribunalul Administrativ din Frankfurt am Main, în faţa căruia domnul Wolf a chemat în judecată orașul Frankfurt pentru acordarea de daune interese, a solicitat Curţii de Justiţie să se pronunţe cu privire la marja de apreciere de care dispune legiuitorul național pentru a prevedea că tratamentele diferențiate pe motive de vârstă nu constituie discriminări interzise de dreptul comunitar.
În hotărârea pronunţată în cauza Wolf, Curtea constată că directiva nu se opune acestei limite de vârstă, astfel cum a fost prevăzută de Landul Hessen pentru recrutarea pompierilor serviciului tehnic intermediar.
Curtea a stabilit că tratamentul diferenţiat în funcţie de vârstă determinat de această limită de vârstă îndeplinește toate condiţiile prevăzute de directivă pentru a fi justificat. Astfel, preocuparea de a asigura caracterul operațional și buna funcționare a serviciului pompierilor profesioniști constituie un obiectiv legitim. În plus, faptul de a dispune de capacități fizice deosebite poate fi considerat o cerință profesională esențială și determinantă pentru exercitarea profesiei de pompier din serviciul tehnic intermediar, ai cărui membri participă în special la combaterea incendiilor și la acordarea de prim ajutor persoanelor. Necesitatea de a dispune de capacitatea fizică deplină de a exercita această activitate este legată de vârsta membrilor acestui serviciu dat fiind că, potrivit datelor știinţifice prezentate de guvernul german, foarte puțini funcționari în vârstă de peste 45 de ani au capacități fizice suficiente pentru a-și exercita activitatea în domeniul combaterii incendiilor. De altfel, se poate considera că limita de vârstă, pe de o parte, este corespunzătoare obiectivului care constă în asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a serviciului pompierilor profesioniști și, pe de altă parte, nu depășește ceea ce este necesar realizării acestui obiectiv.
În ceea ce privește cauza Petersen, Codul securităţii sociale german, în versiunea aplicabilă acestei cauze, prevedea că autorizaţia de a exercita, în cadrul sistemului obligatoriu german de asigurări de sănătate, activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul trimestrului în cursul căruia medicul aflat în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate împlinește vârsta de 68 de ani. În afara acestui sistem de relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, dentiștii își pot exercita profesia indiferent de vârstă.
În Germania, 90 % dintre pacienţi sunt asiguraţi prin sistemul obligatoriu de asigurări de sănătate.
Domnica Petersen era autorizată, din 1974, să acorde îngrijiri dentare în cadrul relațiilor contractuale cu casa de asigurări de sănătate. În aprilie 2007, aceasta a împlinit vârsta de 68 de ani. În faţa Tribunalului pentru Litigii de Muncă din Dortmund (Germania), doamna Petersen contestă decizia comisiei competente de autorizare a dentiștilor potrivit căreia autorizaţia sa de a exercita activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul lunii iunie 2007. Această instanţă adresează Curţii de Justiţie mai multe întrebări privind compatibilitatea acestei limite de vârstă cu Directiva 2000/78. Instanţa de trimitere arată în special că, potrivit Curţii Constituţionale federale, această limită de vârstă ar fi justificată de necesitatea protejării pacienților și că, potrivit Tribunalului federal pentru Litigii de Muncă, aceasta ar fi justificată de obiectivul prin care se urmărește menţinerea posibilităţilor de încadrare în muncă a tinerilor dentiști aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.
În Hotărârea Petersen, Curtea constată că un stat membru poate stabili în mod legitim o limită de vârstă pentru exercitarea unei profesii medicale, precum cea de dentist, în scopul protejării sănătății pacienților.
Cu toate acestea, directiva se opune unei măsuri naționale care stabilește o limită de vârstă maxima pentru exercitarea functiei de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate, in speta 68 de ani, atunci cand aceasta masura are ca unic obiectiv protectia sanatatii pacientilor impotriva scaderii performantelor acestor dentisti dupa implinirea varstei mentionate, din moment ce aceeasi limita de varsta nu este aplicabila dentistilor care nu se afla in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate. Intr-adevar, o astfel de masura este incoerenta si, asadar, nu poate fi considerate necesara protectiei sanatatii.
In schimb, Directiva nu se opune unei astfel de limite de varsta atunci cand aceasta are ca obiectic repartizarea intre generarii a posibilitatilor de incadrare in munca in calitate de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate daca, tinand seama de situatia de pe piata muncii in cauza, aceasta masura este corespunzatoare si necesara pentru atingerea obiectivului respectiv. Varsta de 68 de ani pare suficient de avansata pentru a servi drept terrmen limita pentru autorizatia de a exercita activitatea de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate.
Curtea a considerat că îi revine instanţei naţionale sarcina de a identifica obiectivul urmărit de limita de varsta pentru dentistii aflati in relatii contractuale cu casa de asigurări de sanatate. In cazul in care aceasta limita de varsta ar fi, tinand seama de obiectivul pe care il urmareste, contrara directivei, ar reveni instantei nationale sesizatate cu solutionarea unui litigiu intre un particular si un organism administrativ, precum Comisia de autorizare a dentistilor, sarcina de a o lasa neaplicata chiar daca este anterioara directivei, iar dreptul national nu prevede inlaturarea sa.”
Curtea a decis că aceste limite de vârstă nu constituie discriminări pe motive de vârstă interzise atunci când este vorba despre pompieri care participă în mod direct la combaterea incendiilor și, în cazul dentiștilor, numai dacă această limitare răspunde în mod corespunzător și coerent unui obiectiv de protecţie a sănătăţii sau de politică a ocupării forței de muncă
Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) interzice, în domeniul încadrării în muncă și al muncii, în special discriminările pe motive de vârstă, dizabilitate, religie, orientare sexuală. Cu toate acestea, directiva nu se opune unor măsuri naţionale necesare protecţiei sănătăţii. Aceasta permite de asemenea legiuitorului naţional să prevadă că, în anumite cazuri, un tratament diferenţiat, deși întemeiat pe vârstă sau pe o caracteristică legată de vârstă, nu constituie o discriminare și, prin urmare, nu este interzis.
Astfel, Curtea a decis că este admisibil un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de vârstă atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă. Un tratament diferențiat pe motive de vârstă poate fi admis de asemenea atunci când este necesar în scopul protecţiei sănătăţii sau când este justificat de un obiectiv legitim, în special de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale.
Landul Hessen (Germania) stabilește la 30 de ani vârsta maximă de recrutare a pompierilor în cadrul serviciului tehnic intermediar adică cei care, printre altele, combat incendiile. Această limită de vârstă urmărește asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a corpului pompierilor profesioniști.
Colin Wolf și-a depus candidatura în orașul Frankfurt pentru o recrutare în cadrul serviciului tehnic intermediar al pompierilor. Candidatura sa nu a fost luată în considerare deoarece acesta depășea limita de vârstă de 30 de ani. La data depunerii candidaturii, domnul Wolf avea 29 de ani, însă la data următoarei recrutări ar fi avut 31 de ani. Tribunalul Administrativ din Frankfurt am Main, în faţa căruia domnul Wolf a chemat în judecată orașul Frankfurt pentru acordarea de daune interese, a solicitat Curţii de Justiţie să se pronunţe cu privire la marja de apreciere de care dispune legiuitorul național pentru a prevedea că tratamentele diferențiate pe motive de vârstă nu constituie discriminări interzise de dreptul comunitar.
În hotărârea pronunţată în cauza Wolf, Curtea constată că directiva nu se opune acestei limite de vârstă, astfel cum a fost prevăzută de Landul Hessen pentru recrutarea pompierilor serviciului tehnic intermediar.
Curtea a stabilit că tratamentul diferenţiat în funcţie de vârstă determinat de această limită de vârstă îndeplinește toate condiţiile prevăzute de directivă pentru a fi justificat. Astfel, preocuparea de a asigura caracterul operațional și buna funcționare a serviciului pompierilor profesioniști constituie un obiectiv legitim. În plus, faptul de a dispune de capacități fizice deosebite poate fi considerat o cerință profesională esențială și determinantă pentru exercitarea profesiei de pompier din serviciul tehnic intermediar, ai cărui membri participă în special la combaterea incendiilor și la acordarea de prim ajutor persoanelor. Necesitatea de a dispune de capacitatea fizică deplină de a exercita această activitate este legată de vârsta membrilor acestui serviciu dat fiind că, potrivit datelor știinţifice prezentate de guvernul german, foarte puțini funcționari în vârstă de peste 45 de ani au capacități fizice suficiente pentru a-și exercita activitatea în domeniul combaterii incendiilor. De altfel, se poate considera că limita de vârstă, pe de o parte, este corespunzătoare obiectivului care constă în asigurarea caracterului operațional și a bunei funcționări a serviciului pompierilor profesioniști și, pe de altă parte, nu depășește ceea ce este necesar realizării acestui obiectiv.
În ceea ce privește cauza Petersen, Codul securităţii sociale german, în versiunea aplicabilă acestei cauze, prevedea că autorizaţia de a exercita, în cadrul sistemului obligatoriu german de asigurări de sănătate, activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul trimestrului în cursul căruia medicul aflat în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate împlinește vârsta de 68 de ani. În afara acestui sistem de relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, dentiștii își pot exercita profesia indiferent de vârstă.
În Germania, 90 % dintre pacienţi sunt asiguraţi prin sistemul obligatoriu de asigurări de sănătate.
Domnica Petersen era autorizată, din 1974, să acorde îngrijiri dentare în cadrul relațiilor contractuale cu casa de asigurări de sănătate. În aprilie 2007, aceasta a împlinit vârsta de 68 de ani. În faţa Tribunalului pentru Litigii de Muncă din Dortmund (Germania), doamna Petersen contestă decizia comisiei competente de autorizare a dentiștilor potrivit căreia autorizaţia sa de a exercita activitatea de dentist aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate expiră la sfârșitul lunii iunie 2007. Această instanţă adresează Curţii de Justiţie mai multe întrebări privind compatibilitatea acestei limite de vârstă cu Directiva 2000/78. Instanţa de trimitere arată în special că, potrivit Curţii Constituţionale federale, această limită de vârstă ar fi justificată de necesitatea protejării pacienților și că, potrivit Tribunalului federal pentru Litigii de Muncă, aceasta ar fi justificată de obiectivul prin care se urmărește menţinerea posibilităţilor de încadrare în muncă a tinerilor dentiști aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.
În Hotărârea Petersen, Curtea constată că un stat membru poate stabili în mod legitim o limită de vârstă pentru exercitarea unei profesii medicale, precum cea de dentist, în scopul protejării sănătății pacienților.
Cu toate acestea, directiva se opune unei măsuri naționale care stabilește o limită de vârstă maxima pentru exercitarea functiei de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate, in speta 68 de ani, atunci cand aceasta masura are ca unic obiectiv protectia sanatatii pacientilor impotriva scaderii performantelor acestor dentisti dupa implinirea varstei mentionate, din moment ce aceeasi limita de varsta nu este aplicabila dentistilor care nu se afla in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate. Intr-adevar, o astfel de masura este incoerenta si, asadar, nu poate fi considerate necesara protectiei sanatatii.
In schimb, Directiva nu se opune unei astfel de limite de varsta atunci cand aceasta are ca obiectic repartizarea intre generarii a posibilitatilor de incadrare in munca in calitate de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate daca, tinand seama de situatia de pe piata muncii in cauza, aceasta masura este corespunzatoare si necesara pentru atingerea obiectivului respectiv. Varsta de 68 de ani pare suficient de avansata pentru a servi drept terrmen limita pentru autorizatia de a exercita activitatea de dentist aflat in relatii contractuale cu casa de asigurari de sanatate.
Curtea a considerat că îi revine instanţei naţionale sarcina de a identifica obiectivul urmărit de limita de varsta pentru dentistii aflati in relatii contractuale cu casa de asigurări de sanatate. In cazul in care aceasta limita de varsta ar fi, tinand seama de obiectivul pe care il urmareste, contrara directivei, ar reveni instantei nationale sesizatate cu solutionarea unui litigiu intre un particular si un organism administrativ, precum Comisia de autorizare a dentistilor, sarcina de a o lasa neaplicata chiar daca este anterioara directivei, iar dreptul national nu prevede inlaturarea sa.”
miercuri, 8 iulie 2009
Opiniile Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
Thomas Hammarberg, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, a publicat un raport care prezintă opiniile sale referitoare la starea drepturilor omului, Human Rights in Europe: time to honour our pledges - Viewpoints by the Council of Europe Commissioner for Human Rights care se dorește un raport privind drepturile omului în 2009.
Raportul include capitole extrem de interesante care sunt rezultatul analizei comparative a practicilor și normelor din diferitele state membre ale Consiliului Europei în ccea ce privește persoanele în vârstă, minoritățile sexuale, apatrizii, refugiații și migranții, persoanele cu dizabilități. Tematica roma ocupă cîteva capitole cu referiri și la situația romilor din România.
Raportul abordează teme sensibile cum ar fi negarea drepturilor persoanelor în vârstă prin ignorarea acestora, necesitatea recunoașterii faptului că drepturile omului sunt aplicate indiferent de orientarea sexuală și de identitatea de gen, o analiză a crimelor urii în forma rasismului, a anti-semitismului, islamofobiei sau homofobiei, un capitol distinct referitor la drepturile persoanelor transgender.
Intre concluziile enunțate de raport este aceea că planuri de acțiune concrete și comprehensive sunt necesare pentru punerea în practică a drepturilor omului - un subiect la care România este încă restantă, deși dată fiind absența unei instituții naționale eficiente cu rol în protecția drepturilor omului care să îndeplinească condițiile de acreditare stabilite prin Principiile de la Paris este greu de crezut că un plan de acțiune coerent și realist ar putea fi prezentat spre dezbatere publică în viitorul apropiat.
Raportul include capitole extrem de interesante care sunt rezultatul analizei comparative a practicilor și normelor din diferitele state membre ale Consiliului Europei în ccea ce privește persoanele în vârstă, minoritățile sexuale, apatrizii, refugiații și migranții, persoanele cu dizabilități. Tematica roma ocupă cîteva capitole cu referiri și la situația romilor din România.
Raportul abordează teme sensibile cum ar fi negarea drepturilor persoanelor în vârstă prin ignorarea acestora, necesitatea recunoașterii faptului că drepturile omului sunt aplicate indiferent de orientarea sexuală și de identitatea de gen, o analiză a crimelor urii în forma rasismului, a anti-semitismului, islamofobiei sau homofobiei, un capitol distinct referitor la drepturile persoanelor transgender.
Intre concluziile enunțate de raport este aceea că planuri de acțiune concrete și comprehensive sunt necesare pentru punerea în practică a drepturilor omului - un subiect la care România este încă restantă, deși dată fiind absența unei instituții naționale eficiente cu rol în protecția drepturilor omului care să îndeplinească condițiile de acreditare stabilite prin Principiile de la Paris este greu de crezut că un plan de acțiune coerent și realist ar putea fi prezentat spre dezbatere publică în viitorul apropiat.
marți, 7 aprilie 2009
CJCE decide că diferenţele în vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi pot fi incompatibile cu dreptul comunitar
În cauza Commission v Greece- Judgment of the Court of Justice in Case C-559/07, CJCE a sancţionat diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte vârsta limită de pensionare şi durata perioadei de cotizare obligatorie ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar. Aceste norme aplicau prevederi mai favorabile femeilor, în special în ceea ce priveşte mamele fără însă a remedia în mod real problemele cu care se confruntă femeile pe durata activităţii lor profesionale. Curtea a reţinut că dreptul comunitar interzice orice discriminare în ceea ce priveşte salarizarea între bărbaţi şi femei, indiferent care ar fi mecanismul care generează o astfel de inegalitate. Comisia a solicitat Curţii o declaraţie în ceea ce priveşte prevederile Codului de pensii civile şi militare din Grecia care stabileau diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte vârsta de pensionare şi minimul de ani de cotizaţie necesari care erau considerate ca încălcând principiul egalităţii de tratament.
In apărarea sa statul grec a arătat că diferenţele de tratament există dar a arătat că sistemul de asigurări sociale nu este acoperit de prevederile Tratatului (TEU), ci de cele ale Directivei 79/73. Diferenţele au fost considerate ca fiind corelate cu rolurile sociale specifice şi au fost definite de statul grec ca măsuri de compensare faţă de dezavantajele suferite de femei datorită perioadei mai scurte de contribuţie în muncă.
Curtea a arătat că fiecare stat membru este obligat să asigure aplicarea principiului salariului egal între femei şi bărbaţi pentru muncă egală şi a definit conceptul de drepturi salariale în sensul larg arătând că acestea nu implică şi sistemele de asigurări sociale.
Curtea a invocat Directiva 79/7/EEC din 1978 privind implementarea progresivă a principiului agalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în chestiuni referitoare la asigurările sociale care permite statelor membre să adopte excepţii în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare.
Curtea a observat că pensiile plătite în cadrul sistemului grecesc de pensii respectă criteriile stabilite de jurisprudenţa CECJ pentru a putea fi definite ca formă de plată şi a arătat că stabilirea de vârste obligatorii de pensionare şi de perioade limită de contribuţie între muncitori în situaţii comparabile în funcţie de sexul acestora ca modalitate de acordare a pensiei contravine principiului egalităţii de tratament. Curtea a arătat că principiul egalităţii de tratament nu împiedică statele să adopte măsuri care ar acorda avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea activităţilor profesionale de persoane al căror sex este insuficient reprezentat în profesia respectivă sau pentru a preveni sau compensa anumite dezavantaje în activitatea profesională.Cu atât mai mult, măsurile luate la nivel naţional trebuie să susţină femeile să îşi desfăşoare activităţile profesionale în mod similar cu bărbaţii.
In apărarea sa statul grec a arătat că diferenţele de tratament există dar a arătat că sistemul de asigurări sociale nu este acoperit de prevederile Tratatului (TEU), ci de cele ale Directivei 79/73. Diferenţele au fost considerate ca fiind corelate cu rolurile sociale specifice şi au fost definite de statul grec ca măsuri de compensare faţă de dezavantajele suferite de femei datorită perioadei mai scurte de contribuţie în muncă.
Curtea a arătat că fiecare stat membru este obligat să asigure aplicarea principiului salariului egal între femei şi bărbaţi pentru muncă egală şi a definit conceptul de drepturi salariale în sensul larg arătând că acestea nu implică şi sistemele de asigurări sociale.
Curtea a invocat Directiva 79/7/EEC din 1978 privind implementarea progresivă a principiului agalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în chestiuni referitoare la asigurările sociale care permite statelor membre să adopte excepţii în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare.
Curtea a observat că pensiile plătite în cadrul sistemului grecesc de pensii respectă criteriile stabilite de jurisprudenţa CECJ pentru a putea fi definite ca formă de plată şi a arătat că stabilirea de vârste obligatorii de pensionare şi de perioade limită de contribuţie între muncitori în situaţii comparabile în funcţie de sexul acestora ca modalitate de acordare a pensiei contravine principiului egalităţii de tratament. Curtea a arătat că principiul egalităţii de tratament nu împiedică statele să adopte măsuri care ar acorda avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea activităţilor profesionale de persoane al căror sex este insuficient reprezentat în profesia respectivă sau pentru a preveni sau compensa anumite dezavantaje în activitatea profesională.Cu atât mai mult, măsurile luate la nivel naţional trebuie să susţină femeile să îşi desfăşoare activităţile profesionale în mod similar cu bărbaţii.
vineri, 6 martie 2009
CJCE- decizie referitoare la condiţiile de pensionare din motive de vârstă
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a decis ieri în cauza Age Concern England vs. /Secretary of State for Business, Enterprise and Regulatory Reform condiţiile in care Statele Membre pot autoriza concedierea lucrătorilor pe motive de pensionare în interpretarea Directivei 78 din 2000.
Comunicatul Curţii arată că O legislatie nationala poate prevedea, in mod general, ca acest tip de diferenta de tratament pe motive de varsta este justificata daca reprezinta un mijloc proportional de a atinge un obiectiv legitim de politica sociala in legatura cu politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale.
Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca (JO L 303, p. 16, Editie speciala, 05/vol. 6, p. 7) interzice discriminarile pe motive de varsta in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca. Cu titlu de exceptie, aceasta directiva prevede ca anumite diferente de tratament pe motive de varsta nu constituie discriminare atunci cand sunt justificate in mod obiectiv si rezonabil de obiective legitime, precum cele in legatura cu politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale. In plus, mijloacele de realizare a acestui obiectiv trebuie sa fie corespunzatoare si necesare. Directiva enumera cateva diferente de tratament care pot fi justificate.
Legea britanica de transpunere a directivei prevede ca angajatii care au implinit varsta normala de pensionare aplicabila in intreprinderea unde lucreaza sau, daca nu exista o astfel de varsta speciala, varsta de 65 de ani pot fi concediati pe motive de pensionare, fara ca un asemenea tratament sa fie considerat discriminatoriu. Legea prevede anumite criterii destinate verificarii daca motivul concedierii este intr-adevar pensionarea si impune respectarea unei proceduri determinate. in privinta angajatilor care nu au implinit 65 de ani, legea nu contine dispozitii specifice si se limiteaza sa prevada principiul potrivit caruia orice discriminare pe motive de varsta este ilegala, cu exceptia cazului in care angajatorul poate demonstra ca este vorba despre „un mijloc proportional pentru a realiza un obiectiv legitim”.
The National Council on Ageing (Age Concern England), o asociatie caritativa care promoveaza bunastarea persoanelor in varsta, a contestat legalitatea acestei legislatii pentru motivul ca nu reprezinta o transpunere corecta a directivei. Aceasta asociatie sustine ca posibilitatea de concediere, pe motive de pensionare, a unui angajat in varsta de 65 de ani sau mai mult este contrara directivei.
High Court a solicitat Curtii de Justitie sa stabileasca daca directiva impune statelor membre sa defineasca sub forma unei liste diferitele tipuri de tratamente care pot fi justificate si daca aceasta directiva se opune unei legislatii care se limiteaza sa prevada, in mod general, ca o diferenta de tratament pe motive de varsta nu constituie o discriminare daca reprezinta un mijloc proportional pentru atingerea unui scop legitim.
Curtea aminteste ca transpunerea unei directive nu impune intotdeauna o reluare formala a dispozitiilor acesteia intr-o dispozitie legala expresa si specifica. In speta, directiva nu impune statelor membre sa stabileasca o lista specifica a diferentelor de tratament care pot fi justificate printr-un obiectiv legitim.
In lipsa unei astfel de precizii, este totusi important ca alte elemente, deduse din contextul general al masurii respective, sa permita identificarea obiectivului pe care se intemeiaza aceasta masura in scopul exercitarii unui control judiciar cu privire la legitimitatea sa, precum si cu privire la caracterul corespunzator si necesar al mijloacelor utilizate pentru realizarea acestui obiectiv. Curtea arata ca obiectivele care pot fi considerate „legitime” de catre directiva si, in consecinta, de natura sa justifice o derogare de la principiul interzicerii discriminarilor pe motive de varsta, sunt obiective de politica sociala, precum cele legate de politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale. Prin interesul general pe care il prezinta, aceste obiective legitime se disting de motivele pur individuale care sunt specifice situatiei angajatorului, precum reducerea costurilor sau imbunatatirea competitivitatii.
CJCE considera ca este de competenta instantei nationale sa verifice, pe de o parte, daca reglementarea britanica corespunde unui astfel de obiectiv legitim si, pe de alta parte, daca mijloacele alese erau corespunzatoare si necesare pentru realizarea acestui obiectiv si retrimite in acest fel speta instantelor britanice.
Dispozitivul Deciziei:
1) O reglementare națională precum cea prevăzută la articolul 3, la articolul 7 alineatele (4) și (5), precum și la articolul (30) din Regulamentul din 2006 privind egalitatea în materie de încadrare în muncă (vârstă) [Employment Equality (Age) Regulations 2006] intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
2)Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri naționale care, precum articolul 3 din regulamentul în cauză în acțiunea principală, nu conține o enumerare precisă a obiectivelor care justifică o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă. Totuși, articolul 6 alineatul (1) oferă posibilitatea de a deroga de la acest principiu numai măsurilor justificate de obiective legitime de politică socială, precum cele în legătură cu politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea în cauză în acțiunea principală corespunde unui astfel de obiectiv legitim și dacă autoritatea legislativă sau de reglementare națională putea în mod legitim să considere, având în vedere marja de apreciere de care dispun statele membre în materie de politică socială, că mijloacele alese erau corespunzătoare și necesare pentru realizarea acestui obiectiv.
3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 acordă statelor membre posibilitatea de a prevedea, în dreptul național, anumite forme de diferență de tratament pe motive de vârstă atunci când acestea sunt justificate „în mod obiectiv și rezonabil” de un obiectiv legitim, precum politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. Acest articol impune statelor membre să stabilească legitimitatea obiectivului invocat cu titlu de justificare în limita unui standard ridicat aplicabil în materie de probațiune. Nu trebuie acordată o importanță specială faptului că termenul „în mod rezonabil”, utilizat în cadrul articolului 6 alineatul (1) din această directivă, nu figurează la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din directivă.
Comunicatul Curţii arată că O legislatie nationala poate prevedea, in mod general, ca acest tip de diferenta de tratament pe motive de varsta este justificata daca reprezinta un mijloc proportional de a atinge un obiectiv legitim de politica sociala in legatura cu politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale.
Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca (JO L 303, p. 16, Editie speciala, 05/vol. 6, p. 7) interzice discriminarile pe motive de varsta in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca. Cu titlu de exceptie, aceasta directiva prevede ca anumite diferente de tratament pe motive de varsta nu constituie discriminare atunci cand sunt justificate in mod obiectiv si rezonabil de obiective legitime, precum cele in legatura cu politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale. In plus, mijloacele de realizare a acestui obiectiv trebuie sa fie corespunzatoare si necesare. Directiva enumera cateva diferente de tratament care pot fi justificate.
Legea britanica de transpunere a directivei prevede ca angajatii care au implinit varsta normala de pensionare aplicabila in intreprinderea unde lucreaza sau, daca nu exista o astfel de varsta speciala, varsta de 65 de ani pot fi concediati pe motive de pensionare, fara ca un asemenea tratament sa fie considerat discriminatoriu. Legea prevede anumite criterii destinate verificarii daca motivul concedierii este intr-adevar pensionarea si impune respectarea unei proceduri determinate. in privinta angajatilor care nu au implinit 65 de ani, legea nu contine dispozitii specifice si se limiteaza sa prevada principiul potrivit caruia orice discriminare pe motive de varsta este ilegala, cu exceptia cazului in care angajatorul poate demonstra ca este vorba despre „un mijloc proportional pentru a realiza un obiectiv legitim”.
The National Council on Ageing (Age Concern England), o asociatie caritativa care promoveaza bunastarea persoanelor in varsta, a contestat legalitatea acestei legislatii pentru motivul ca nu reprezinta o transpunere corecta a directivei. Aceasta asociatie sustine ca posibilitatea de concediere, pe motive de pensionare, a unui angajat in varsta de 65 de ani sau mai mult este contrara directivei.
High Court a solicitat Curtii de Justitie sa stabileasca daca directiva impune statelor membre sa defineasca sub forma unei liste diferitele tipuri de tratamente care pot fi justificate si daca aceasta directiva se opune unei legislatii care se limiteaza sa prevada, in mod general, ca o diferenta de tratament pe motive de varsta nu constituie o discriminare daca reprezinta un mijloc proportional pentru atingerea unui scop legitim.
Curtea aminteste ca transpunerea unei directive nu impune intotdeauna o reluare formala a dispozitiilor acesteia intr-o dispozitie legala expresa si specifica. In speta, directiva nu impune statelor membre sa stabileasca o lista specifica a diferentelor de tratament care pot fi justificate printr-un obiectiv legitim.
In lipsa unei astfel de precizii, este totusi important ca alte elemente, deduse din contextul general al masurii respective, sa permita identificarea obiectivului pe care se intemeiaza aceasta masura in scopul exercitarii unui control judiciar cu privire la legitimitatea sa, precum si cu privire la caracterul corespunzator si necesar al mijloacelor utilizate pentru realizarea acestui obiectiv. Curtea arata ca obiectivele care pot fi considerate „legitime” de catre directiva si, in consecinta, de natura sa justifice o derogare de la principiul interzicerii discriminarilor pe motive de varsta, sunt obiective de politica sociala, precum cele legate de politica ocuparii fortei de munca, a pietei muncii sau a formarii profesionale. Prin interesul general pe care il prezinta, aceste obiective legitime se disting de motivele pur individuale care sunt specifice situatiei angajatorului, precum reducerea costurilor sau imbunatatirea competitivitatii.
CJCE considera ca este de competenta instantei nationale sa verifice, pe de o parte, daca reglementarea britanica corespunde unui astfel de obiectiv legitim si, pe de alta parte, daca mijloacele alese erau corespunzatoare si necesare pentru realizarea acestui obiectiv si retrimite in acest fel speta instantelor britanice.
Dispozitivul Deciziei:
1) O reglementare națională precum cea prevăzută la articolul 3, la articolul 7 alineatele (4) și (5), precum și la articolul (30) din Regulamentul din 2006 privind egalitatea în materie de încadrare în muncă (vârstă) [Employment Equality (Age) Regulations 2006] intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
2)Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri naționale care, precum articolul 3 din regulamentul în cauză în acțiunea principală, nu conține o enumerare precisă a obiectivelor care justifică o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă. Totuși, articolul 6 alineatul (1) oferă posibilitatea de a deroga de la acest principiu numai măsurilor justificate de obiective legitime de politică socială, precum cele în legătură cu politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea în cauză în acțiunea principală corespunde unui astfel de obiectiv legitim și dacă autoritatea legislativă sau de reglementare națională putea în mod legitim să considere, având în vedere marja de apreciere de care dispun statele membre în materie de politică socială, că mijloacele alese erau corespunzătoare și necesare pentru realizarea acestui obiectiv.
3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 acordă statelor membre posibilitatea de a prevedea, în dreptul național, anumite forme de diferență de tratament pe motive de vârstă atunci când acestea sunt justificate „în mod obiectiv și rezonabil” de un obiectiv legitim, precum politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii sau a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. Acest articol impune statelor membre să stabilească legitimitatea obiectivului invocat cu titlu de justificare în limita unui standard ridicat aplicabil în materie de probațiune. Nu trebuie acordată o importanță specială faptului că termenul „în mod rezonabil”, utilizat în cadrul articolului 6 alineatul (1) din această directivă, nu figurează la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din directivă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)