Departamentul de Stat al SUA a publicat "International Religious Freedom Report 2010"

Departamentul de Stat al SUA a publicat "International Religious Freedom Report 2010" raportul anual realizat în baza International Religious Freedom Act. Raportul referitor la Romania nu înregistrează îmbunătăţiri semnificative faţă de anii trecuţi: tratamentul diferenţiat al cultelor, asociaţiilor religioase, grupurilor religioase, situaţia neretrocedării bunurilor Bisericii Greco-Catolice, actele de violenţă împotriva misionarilor unor minorităţi religioase, nesancţionarea actelor de anti-semitism, rîmân teme de îngrijorare. Raportul rămâne o bună analiză actualizată a stării naţiunii din punctul de vedere al libertăţii religioase (sau al limitării sale).

Despre burqa și niqab în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

In condițiile în care multe din statele din Europa au uitat valorile europene comune și impun diferite măsuri de sancționare a diversității religioase- de la interzicerea construirii minaretelor la interzicerea portului vălului islamic, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat ieri - în unanimitate - o rezoluție interesantă prin care este precizat că nu trebuie să existe o interzicere generală a purtării burqa sau niqab sau a altor veșminte religioase (probabil următoarele pe listă ar fi fost carmelitele sau călugărițele ortodoxe). APCE a precizat că restricții legale pot fi justificate "pentru motive de securitate sau acolo unde funcția publică sau profesională a persoanei necesită neutralitatea religioasă sau ca fața acestora să fie văzuta". In opinia parlamentarilor din APCE, purtarea unui văl de către femei este percepută ca un "simbol de subjugare a femeilor față de bărbați". In același timp, o interdicție generală (de tipul celei belgiene) va opri femeile "care doresc în mod voluntar" să-și folosească dreptul de a-și acoperi fața.

Reiau un citat interesant "Nicio femeie nu trebuie obligată de comunitate sau de familie să poarte veșminte religioase. Orice act de oprimare, sechestrare sau violență constituie o crimă ce trebuie pedepsită de lege."

Rezoluția e adoptată în contextul în care, în aceiași zi, Adunarea a aprobat și un raport privind Islamul, Islamismul si Islamofobia, si a solicitat Elveției să respingă interdicția sa considerată discriminatorie de a construi minarete.

Acasă, din fericire, Parlamentul a adoptat la începutul lui mai o lege pentru acomodarea ritualului de înmormântare islamic (Legea 75/2010). Sunt rare cazurile în care România poate produce practici pozitive în managementul diversității. Uite că mai avem și surprize.

Succes al Asociaţiei Umaniste în privinţa portalului E-Romania

Asociaţia Umanistă Română a depus în iulie 2009 la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o petiţie privind conţinutul discriminatoriu din punct de vedere religios al portalului e-Romania pornind de la faptul că portalul, realizat din fonduri publice şi asumat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Guvernul României, privilegia, la secţiunea e-Culte, biserica majoritară în detrimentul celorlalte culte recunoscute în România.
La audierea care a avut loc la CNCD în 19 ianuarie 2010, AUR a făcut precizarea că dacă în 30 de zile, site-ul va fi schimbat în sensul acordării aceluiaşi statut fiecărui cult recunoscut în România, retragem solicitarea privind amendarea ministerului cu suma de 4000 RON.
Intr-un comunicat de presă, Asociaţia salută azi decizia Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a modifica site-ul e-Romania în sensul celor cerute de Asociaţia Umanistă Română, astfel încât, în acest moment secţiunea e-Culte este alocată tuturor celro 18 culte recunoscute după cum se poate vedea în meniul din stânga aici.

AUR salută şi modificarea Strategiei naționale eRomania 2010-2013 V2 - Ianuarie 2010 www.romania.gov.ro trecându-se de la acordarea unui statut privilegiat bisericii majoritare la un tratament egal, firesc şi conform legii, pentru toate cele 18 culte recunoscute în România după cum se poate vedea mai jos:

"IV 8. Domeniul e-Culte
Acest domeniu vizează, în principal, următoarele obiective:
Obiectivul 1 Realizarea de instrumente rapide, eficiente, moderne şi atractive (prin prezentare şi interactivitate) pentru publicul românesc şi străin ca suport în:
- Cunoaşterea Istoriei cultelor în România;
- Cunoaşterea Cadrului legislativ, a Statutului diverselor culte;
- accesarea directă a informaţiei geografice, religioase, culturale, educative, turistice şi sociale despre lăcaşurile de cult din România şi străinătate;

Obiectivul 2 Asigurarea prezenţei pe Internet a cunoştinţelor şi informaţiilor privind cultele din România, istoria, prezentul şi implicarea acestora în îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţeanului, prin ridicarea moralului şi a nivelului de cunoaştere.
Principalele beneficii pentru cetăţean şi administraţie sunt:
• Informarea cetăţeanului cu privire la cultele religioase;
• Informarea cetăţeanului în ce priveşte organizarea diverselor culte;
• Cunoaşterea posibilităţilor de acces direct sau virtual la lăcaşurile de cult;
• Cunoaşterea posibilităţilor de formare a tineretului prin accesarea directă a aspectelor culturale, turistice şi religioase ale bisericilor şi mănăstirilor;
• Realizarea unui punct de acces la informaţii publice pentru găsirea unui sprijin moral, social, cultural, turistic, educativ oferit de cultele religioase tuturor celor din ţară sau străinătate;
• Dezvoltarea unui sistem de turism ecumenic."

CEDO sancţionează România pentru încălcarea Art. 6 şi 14 în cazul litigiilor referitoare la restituirea proprietăţilor Bisericii Greco Catolice

De curând, CEDO a publicat o decizie extrem de interesantă, mai ales din punctul de vedere al tentativelor de soluţionare a chestiunilor litigioase de natură patrimonială dintre Biserica Greco+Catolică şi Biserica Ortodoxă. Cazul Parohia Greco-Catolica Sambata Bihor vs Romania este unul strategic care indică acele modificări legislative care ar putea repara nu numai răul istoric săvârşit în 1948 când prin decretele lege 177 şi 358 cultul Greco-Catolic (Uniat) a fost dizolvat iar credincioşii greco-catolici au fost obligaţi să se afilieze Bisericii Ortodoxe şi proprietăţile Bisericii Greco-Catolice au fost transferate Bisericii Ortodoxe, inclusiv 2206 locaşuri de cult, ci şi un rău de dată recentă, o improprie asimilare a valorilor democratice. Cum interzicerea libertăţii religioase era una dintre mărcile regimului totalitar, în unul dintre primele acte normative de după Decembrie 1989 a fost recunoscută legalitatea Bisericii Greco Catolice. Decretul-lege 126/1990 introduce însă o limitare nejustificată în soluţionarea situaţiei juridice a bunurilor ce aparţinuseră ănainte de 1948 parohiilor greco-catolice. Decretul lege 126 prevedea că problema trebuia tranşată nu automat prin lege sau de instanţele de judecată, ci de comisii mixte constituite din reprezentanţii celor doua culte (Uniat si Ortodox), ţinând seama de voinţa credincioşilor din cele două comunităţi. Urmarea este una tristă nu numai pentru comunitatea greco-catolică ci şi pentru istoria naţională, multe dintre instituţiile de cult în litigiu care au fost transformate în teatre de război fiind monumente istorice şi culturale de o valoare inestimabilă.

Iată prezentarea situaţiei de fapt şi de drept în traducerea realizată de Dragos Bogdan:

Situaţia de fapt:
In cazul Bisericii din Sâmbăta de Sus, a avut o singură intrunire, în 1995, in vederea constituirii comisiei mixte; din procesul verbal incheiat rezulta ca scopul propus de credinciosii greco-catolici era acela de a fixa orarul serviciilor religioase pentru ca fiecare cult sa le poata celebra alternativ in biserica. Reprezentantii cultului Ortodox s-au opus insa acestei propuneri, aratand ca biserica era in proprietatea Bisericii Ortodoxe de multi ani, ca greco-catolicii foloseau o sala de clasa pentru oficierea serviciilor religioase si ca, daca aveau nevoie, acestia din urma isi puteau construi o biserica.

In cazul de faţă, reclamanta a introdus o actiune in justitie solicitand instantei sa oblige Parohia Ortodoxa sa ii permita celebrarea serviciilor religioase. Actiunea a fost admisa in prima instanta, solutia fiind mentinuta in apel. Instanta de apel a notat si ca se generalizase o practica judiciara ce consta in recunoasterea legitimitatii drepturilor practicantilor cultului Uniat si ca, pana la reglementarea pe cale legislativa, se impunea o utilizare in comun a edificiilor religioase de cele doua culte.

Printr-o hotarare din 12 ianuarie 1998, Curtea de Apel Oradea a admis recursul partii adverse si a respins cererea ca inadmisibila, considerand ca decretul-lege 126/1990 era o lege speciala ce deroga de la codul civil. Conform acestei legi speciale, litigiile privind dreptul de proprietate sau folosinta edificiilor religioase nu intrau in competenta instantelor, asemenea litigii fiind de competenta exclusiva a comisiilor mixte constituite in baza decretului.

In doua decizii, 127/1994 si 49/1995, Curtea Constitutionala a considerat ca procedura instituita de decretul lege 126/1990 era numai o procedura prealabila ce nu impiedica partile sa se adreseze, dupa epuizarea sa, instantelor de drept comun; in consecinta, aceasta procedura nu incalca dreptul de acces la justitie.

Jurisprudenta instantelor interne nu fusese unitara. Intr-o decizie din 22 martie 1996 Curtea Suprema decisese ca instantele nu se puteau pronunta cu privire la utilizarea edificiilor litigioase fara sa depaseasca competentele generale ale puterii judecatoresti; in 17 februarie 1999 a avut loc un reviriment de jurisprudenta, Curtea Suprema decizand ca, chiar si in situatia in care o comisie mixta nu se constituise, in baza liberului acces la justitie garantat de art. 6 al CEDO, parohiile greco-catolice se puteau adresa instantelor de drept comun. Si alte instante au judecat pe fond asemenea litigii, Curtea dand mai multe exemple de decizii pronuntate in cauze similare.

Situaţia de drept:

1) Incalcarea dreptului de acces la justitie (art. 6 din Conventie)

Dupa ce a reamintit principiile aplicabile in cazul analizarii restrangerilor dreptului de acces la justitie, Curtea a stabilit ca articolul 6 este aplicabil pe latura civila, actiunea reclamantei vizand recunoasterea dreptului de a utiliza imobilul – un drept patrimonial care intra in sfera drepturilor „civile” in sensul autonom al notiunii folosite de Curte.

Apoi, Curtea a constatat ca, asa cum acceptau si partile litigiului, comisia mixta prevazuta in Decretul 126/1990, formata din reprezentati ai celor doua comunitati religioase, nu putea fi considerata o „instanta” in sensul articolului 6.

Asa cum rezulta din hotararea din 12 martiea Curtii de Apel Oradea, in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale si dupa cum accepta si Guvernul Roman, procedura in fata comisiei mixte era o etapa obligatorie prealabila sesizarii instantelor iar competenta acestora din urma era limitata la verificarea respectarii vointei majoritatii. In consecinta, instanta europeana a verificat daca gradul limitat de acces la o instanta era suficient pentru a-i asigura reclamantei „dreptul de acces la justitie” avand in vedere principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica.

Scopul urmarit prin aceasta limitare a accesului la justitie era unul legitim – cel al protejarii pacii sociale.

In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, Curtea a examinat doi factori: caracterul obligatoriu al procedurii prealabile si, apoi, intinderea controlului instantelor.

Cu privire la primul factor, Curtea a observat ca, asa cum remarcasera instantele interne, reclamanta urmase procedura prealabila respectiva. In cursul singurei intalniri a reprezentantilor celor doua culte (din 1995), ea solicitase partajarea folosintei bisericii, lucru care fusese insa refuzat de majoritatea ortodoxa. Or, legea in vigoare la momentul respectiv nu reglementa nici procedura ce trebuia urmata pentru a convoca intrunirea comisiei mixte, nici cea care trebuia urmata de aceasta comisie pentru a da o decizie. Aceste lacune au favorizat o procedura prealabila dilatorie care, tinand seama de caracterul sau obligatoriu, putea bloca sine die dreptul reclamantei de acces la o instanta.

In plus, asa cum recunostea Guvernul, controlul judiciar asupra deciziei comisiei era limitat la verificarea respectarii criteriilor stabilite de lege, cel mai important fiind respectarea vointei majoritatii. Or, pentru ca o instanta sa poata decide asupra unei contestatii privind drepturile civile conform art. 6 din Conventie, trebuie sa aiba competenta de a analiza toate chestiunile de fapt si de drept pertinente pentru litigiul cu care este sesizat. In cauza, instantele interne nu erau competente sa statueze cu privire la temeinicia unei decizii a comisiei mixte in functie de drepturile si interesele protejate aflate in conflict. In consecinta, controlul exercitat de instanta nu era suficient pentru respectarea articolului 6.

Oricum, daca actiunea reclamantei a fost declarata inadmisibila dupa un control limitat, alte instante au efectuat, in cauze similare in aceeasi perioada, un control juridictional deplin cu privire la contestatiile cu care fusesera sesizate. Se poate deduce ca limitarea pe care legiuitorul a dorit sa o impuna dreptului de acces la instanta pentru acest tip de litigii nu parea sa fie necesara anumitor instante nationale.

Din punctul de vedere al Curtii, o excludere generala a competentei instantelor de a solutiona litigii cum este cel din cauza este in sine contrara dreptului de acces la justitie garantat de articolul 6. In plus, Curtea considera ca sistemul de solutionare a conflictelor prealabile implementat de legea speciala nu era suficient de bine reglementat iar controlul juridictional asupra deciziei comisiei mixte nu era adecvat. In consecinta, reclamanta nu beneficiase de un acces efectiv la justite.

2) Incalcarea dreptului de a nu fi discriminat (art. 14 combinat cu art. 6 din Conventie)

Interzicand discriminarea, articolul 14 interzice aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate in situatii comparabile. O diferenta detratament este discriminatorie in sensul articolului 14 daca ii lipsste o „justificare obiectiva si rezonabila”, adica daca intre mijloacele folosite si scopul vizat nu exista un raport rezonabil de proportionalitate”.

Curtea a notat ca diferenta de tratament ce a afectat-o pe reclamanta in folosinta dreptului de acces la justitie a fost motivata de apartenenta sa la cultul Greco-Catolic. Guvernul a furnizat justificari cu privire la aceasta diferenta de tratament bazata pe situatia particulara a cultului care tocmai fusese recunoscut din nou in 1990. Curtea a notat ca la acel moment problema restituirii edificiilor de cult si a altor imobile ce apartinusera Bisericii Uniate inintea interzicerii sale se punea la o scara destul de importanta si era o problema sociala sensibila.

Totusi, chiar presupunand ca o asemenea justificare ar putea parea conforma exigentelor articolului 14 al Conventiei, nu este mai putin adevarat ca instantele nationale au interpretat decretul lege 126/1990 intr-un mod contradictoriu, uneori refuzand, alteori acceptand sa judece litigiile cu care erau sesizate de parohiile greco-catolice, astfel incat reclamanta a fost tratata diferit in raport de alte parohii in litigii similare. Guvernul nu a adus nicio justificare cu privire la aceasta diferenta de tratament.

Aceste elemente au fost suficiente Curtii pentru a concluziona ca diferenta de tratament suferita de reclamanta nu se baza pe nicio justificare obiectiva si rezonabila, fara sa fie necesar sa analizeze daca decretul 126/1990 era sau nu discriminator cu privire la cultul Greco-Catolic.

Date fiind diversele iniţiative de soluţionare a ceea ce unii politicieni au ajuns să numească drept chestiunea greco-catolică, întrebarea pe care mi-o pun după lectura acestei decizii este în ce măsură preeminenţa dreptului în faţă populismului va fi înţeleasă şi susţinută şi pe Splaiul Dâmboviţei, acolo de unde ar trebui să vină un act normativ reparator.