miercuri, 3 februarie 2010

Pentru Voi si IPP solicita Parlamentului Romaniei sa acorde prioritate legislativa problemelor persoanelor cu dizabilitati

Reiau comunicatul de presă al celor două ONGuri. Aşa cum menţionam şi în postările anterioare şi cum precizează şi acest semnal de alarmă, legislaţia privind persoanele cu dizabilităţi necesită o nouă abordare şi elaborarea unui nou cadru, în conformitate cu recent ratificata Convenţie ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Bucuresti, 2 februarie 2010 ” Avand in vedere preocuparea extrem de scazuta a actualului Parlament, asa cum rezulta din analiza activitatii primelor sesiuni legislative din acest mandat, pentru legiferarea problemelor acute cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati din Romania, Fundatia Pentru Voi si Institutul pentru Politici Publice (IPP) cer celor doua Camere sa aseze in lista de prioritati si proiectele legislative care privesc persoanele cu dizabilitati.

Din 7 proiecte vizand in principal modificari ale legii-cadru privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, doar doua au devenit legi in recent incheiata sesiune legislativa a Parlamentului, ambele promovand masuri exclusiv pasive:

1. Legea nr. 359/2009 care prevede scutirea de la plata chiriei pentru suprafetele locative cu destinatie de locuinte de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale ale acestuia care sunt in folosinta persoanelor cu handicap grav;

2. Legea nr. 360/2009 care prevede introducerea unor scutiri de impozit pe indemnizatiile de natura salariala si pensii pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.

De partea cealalta, Guvernul a avizat negativ 4 dintre cele 7 proiecte legislative depuse in sesiunea trecuta de parlamentari, motivand inoportunitatea si slaba fundamentare a acestora, desi printre initiatori se aflau si reprezentanti ai PDL, semn ca nu exista o comunicare eficienta la nivel politic in materie de prioritati legislative in acest domeniu. Mai mult, Guvernul a adoptat la inceputul acestui an fara consultarea furnizorilor de servicii o hotarare prin care stabileste standarde de cost pentru serviciile sociale fara a tine cont de gradul de dizabilitate, abordare care contravine normelor europene ce prevad dreptul persoanei la servicii sociale flexibile, centrate pe persoana si adaptate la nevoile individuale.

Dat fiind ca a inceput recent o noua sesiune legislativa, facem un apel la Parlament atragand atentia ca cea mai importanta masura legislativa este ratificarea Conventiei ONU pentru persoanele cu dizabilitati, dezbaterea ei fiind constant tergiversata in Parlament. Ratificarea Conventiei va crea cadrul necesar pentru a asigura respectarea drepturilor si incluziunea sociala a persoanelor cu dizabilitati. Cele doua organizatii constata ca persoanele cu dizabilitati nu reprezinta o prioritate pentru Parlament, care amana constant discutarea problemelor lor si considera acest fapt cu atat mai grav cu cat acest grup are o reprezentare limitata, aproape inexistenta in randul decidentilor politicilor sociale din Romania

Cele doua organizatii isi reafirma disponibilitatea de dialog cu factorii de decizie si isi pun la dispozitie resursele de cercetare si expertiza pentru un proces legislativ avand la baza cercetari aprofundate si justificari obiective, in fundamentarea unor politici publice autentice in acest domeniu.

Pentru informatii suplimentare, va rugam contactati Elena Iorga, Director de programe IPP la tel: 021 212 3126, e-mail: elena@ipp.ro si Laila Onu, Director executiv Fundatia Pentru Voi la tel: 0256.228.062, e-mail: pentruvoi@pentruvoi.ro

miercuri, 27 ianuarie 2010

27 ianuarie - ziua comemorării Holocaustului

Astăzi, în lume, mai puţin însă la Bucureşti, este comemorată ziua Holocaustului. 27 ianuarie ar trebui să fie un moment de rememorare a trecutului, de asumare a demnităţii umane pentru că asta a însemnat eliberarea Auschwitz-ului. Anti-semitismul, negaţionismul, rasismul sau discriminarea sunt încă, din păcate, realităţi cotidiene iar indiferenţa şi abandonul civic sunt mai îngrijorătoare acum decât în timpul Republicii din Weimar. Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene a publicat un studiu despre educaţia despre Holocaust şi drepturile omului. Concluziile studiului sunt inutile atâta timp cât promisiunea că trecutul nu se va repeta este încălcată zi de zi.

CNA interzice reclama sexistă a celor de la Lays

O veste bună preluată via Hotnews: CNA a interzis, marti, difuzarea spotului publicitar "Fii pe faza - Lay's" pe televiziuni, pana la refacerea acestuia intr-o formula care sa fie in acord cu legea audiovizualului, potrivit unui comunicat al institutiei. Decizia forului vine ca urmare a mai multor sesizari, potrivit carora clipul ar apela la "stereotipuri sexiste la adresa femeilor", promovand, in acelasi timp, frumusetea prin chirurgie plastica.

Cum decizia CNA nu a fost încă postată pe site-ul instituţiei, reiau doar comunicatul de presă:
Decizie de somare cu intrare în legalitate pentru posturile de televiziune care difuzează spotul publicitar „Lay’s”. Consiliul a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. 1, lit. c din Legea Audiovizualului. Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale nu trebuie să prejudicieze demnitatea umană, iar conform alin. 2 lit. a „să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special: a) să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienţă ori a credulităţii acestora”. În spot nu s-au respectat nici prevederile art. 107 şi ale art. 114 alin. 2 din Codul CNA [„Art. 107 - Publicitatea şi teleshoppingul trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării şi ale unei competiţii corecte. Art. 114 alin. 2 - „Orice informaţie sau avertizare difuzată sub formă de videotext va fi prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, astfel încât să fie clar percepută de telespectatori.” ”].

Printre reclamanti se numara deputatul PNL Cristina Ancuta Pocora, presedinta Comisei pentru egalitate de sanse pentru femei si barbati din Parlament, si Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre femei si barbati (ANES).

Daca deputatul PNL reclama faptul ca in reclama la chipsurile Lay's femeia este definita "exclusiv prin atributele sale fizice", ANES atentioneaza asupra faptului ca spotul "infantilizeaza si deresponsabilizeaza barbatii in ceea ce priveste relatiile cu femeile".


"Este unul dintre cele mai urate lucruri pe care le-am vazut", a spus Cristina Trepcea, membru CNA, citata de Mediafax. "Ce stimuleaza la nivelul comportamentului adolescentilor genul asta de comunicare pe mine ma sperie", a adaugat ea.

Potrivit Mediafax, Gabriel Cosoreanu, de la Star Foods, a precizat in sedinta publica a CNA ca reclama se vrea o poveste si nu incalca legislatia audiovizuala:

* "Reclama noastra se vrea a fi o poveste ce vrea sa comunice un mesaj, ce face parte dintr-o campanie (...) Povestea in sine are un rol amuzant, acesta fiind si motivul pentru care s-a mers pe ideea din spot. Subiectul este temerea tinerilor cum ca atentia lor poate fi acaparata de altcineva".

Membrii Consiliului au decis ca spotul incalca normele in vigoare care spun ca:

* "Comunicarile comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie sa nu provoace nicio dauna morala, fizica sau mentala minorilor si, in special, sa nu instige in mod direct minorii sa cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienta ori a credulitatii acestora".
* "Publicitatea si teleshoppingul trebuie sa serveasca interesul public prin respectarea regulilor informarii si ale unei competitii corecte".
* "Orice informatie sau avertizare difuzata sub forma de videotext va fi prezentata static, lizibil si pe o durata suficienta, astfel incat sa fie clar perceputa de telespectatori".

marți, 26 ianuarie 2010

Scrisoare deschisă către ANPH

In continuarea comentariilor din cadrul postului de ieri referitoare la necesitatea modificării Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap pentru a răspunde obligațiilor asumate prin Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu diyabilități, iată o scrisoare deschisă trimisă de Fundația Pentru Voi și IPP Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap în legătură cu elaboararea unor standarde de cost pentru serviciile sociale în absența consultărilor cu părțile interesate.

Comunicatul Pentru Voi și IPP

Scrisoare deschisa

20 ianuarie 2010. Fundatia "Pentru Voi" si Institutul pentru Politici
Publice, au trimis o scrisoare deschisa ANPH si Ministerului Muncii prin
care isi arata nemultumirea fata de decizia Guvernului Romaniei de a
elabora HG nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru
serviciile sociale, fara consultarea partenerilor sociali.

Asa cum e formulata, HG 23/2009 incalca principiile Conventiei ONU
privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati si ale Legii 448/2006
privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Aceasta
deoarece, standardele de cost prevazute pentru serviciile sociale in
comunitate: locuinte protejate, centre respiro si centre de zi sunt mult
mai mici decat cele prevazute pentru fostele camine spital devenite
Centre de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica - CRRN. De exemplu
standardul de cost pentru CRRN este aproape dublu fata de cel pentru
locuinte protejate: 26.163,37 lei/beneficiar/an fata de 14.796
lei/beneficiar/an.

Faptul ca pentru locuinte protejate se prevede un singur standard de
cost indiferent de tipul locuintei protejate: cu protectie maxima, medie
sau minima, denota diletantism si lipsa de cunoastere a acestor tipuri
de servicii sociale.

Prin aceste standarde, furnizorii de servicii sunt incurajati sa
dezvolte in continuare institutii de tip CRRN, in detrimentul promovarii
serviciilor comunitare. Si aceasta in ciuda criticilor permanente la
care a fost supusa Romania in ultimii 20 de ani, din partea presei si
organizatiilor internationale, pentru tratamentul inuman pe care il
ofera persoanelor cu dizabilitati din institutii.

In multe CRRN, calitatea vietii persoanelor cu dizabilitati este foarte
scazuta: beneficiarii locuiesc in dormitoare uneori de 10 persoane,
conditiile igienice sunt deficitare, structura personalului este total
neadecvata: la nivel national media este de 1 educator la 14
beneficiari, ceea ce duce la lipsa de implicare a beneficiarilor in
activitati. Practic, statul roman condamna in continuare persoanele cu
dizabilitati la excluziune sociala, in instituitii in care vegeteaza,
lipsiti de activitati zilnice, de orice posibilitate de dezvoltare
personala, de invatare a unei meserii, de dobandire a unei slujbe.

O alta problema o constituie lipsa de normative care sa defineasca
fiecare tip de serviciu social pentru care se definesc standarde de cost
si sa stabileasca criteriile de eligibilitate: de exemplu ce inseamna
Centru pilot de Recuperare si reabilitare si de ce standardul de cost in
centrul pilot e mai mare decat in Centrul de recuperare si reabilitare
neuropsihiatrica?

O alta deficienta majora a HG 23/2010 este stabilirea de standarde de
cost pe tip de serviciu si nu stabilirea unui buget personal pentru
persoana cu dizabilitati, care sa tina cont de nevoile individuale, asa
cum se practica la nivelul Uniunii Europene. Conform HG 23/2010,
indiferent daca beneficiarul are dizabilitate usoara, medie, grava sau
profunda, standardul de cost este acelasi. Evident nevoile acestor
persoane sunt mult diferite indeosebi in ceea ce priveste personalul de
ingrijire: costurile vor fi mult mai mari in cazul beneficiarilor cu
dizabilitati severe si asociate. Efectul HG 23 va fi accentuarea
discriminarii persoanelor cu dizabilitati severe carora li se refuza
accesul la servicii comunitare. Aceasta abordare contravine
prevederilor rezolutiei Parlamentului European din 14 martie 2007
privind serviciile sociale de interes general in Uniunea Europeana, care
prevede dreptul la servicii sociale flexibile, centrate pe persoana si
adaptate nevoilor individuale.

Cu tristete constatam ca primii sacrificati in contextul crizei
economice sunt persoanele cu dizabilitati mentale, indeosebi cele
severe. In calitate de tara membra a UE, Romania are obligatia de a
respecta conventiile internationale si legislatia europeana. Solicitam
Guvernului convocarea unei intalniri cu partenerii sociali: ONG-urile
persoanelor cu dizabilitati si principalii furnizori de servicii sociale
comunitare din tara pentru analizarea HG 23/2010 si amendarea ei in asa
fel incat sa permita accesul la servicii comunitare pentru persoanele cu
dizabilitati intelectuale.

Va stam la dispozitie pentru orice alte detalii tel: 0256.228.062,
e-mail: pentruvoi@pentruvoi.ro sau tel: 021 212 3126, e-mail:
office@ipp.ro .

Cu consideratie,

Laila Onu
Violeta Alexandru

Director general executiv
Director

Fundatia "Pentru Voi"
Institutul pentru Politici Publice

Diagnostic: EXCLUS DE PE PIAŢA MUNCII

Fundaţia Motivation şi SAR au publicat o interesantă cercetare referitoare la piedicele în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi din România. Inainte de a reda comunicatul de presă care prezintă concluziile cercetării, adaug ca notă personală, că e de sperat ca analiza legislaţiei şi a politicilor publice în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi ca follow up al acestui studiu să includă recomandări specifice în legătură cu un nou proiect de lege care să răspundă viziunii Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi care deşi semnată de România rămâne în mare parte neaplicată.

Iată prezentarea proiectului de cercetare şi a concluziilor:
Raportul a fost elaborat in cadrul Proiectului START pentru egalitatea de sanse a persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni!.



Cercetarea a fost realizata la nivel national de Societatea Academica din Romania, partener al Fundatiei Motivation Romania in cadrul acestui proiect, si a avut drept scop identificarea principalelor motivatii si piedici in calea angajarii persoanelor cu dizabilitati. S-au realizat un sondaj de opinie pe un esantion de 1.555 de persoane cu dizabilitati, 4 grupuri focus si 40 de interviuri cu persoane cu dizabilitati, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, ai angajatorilor si ai institutiilor publice.



Cercetarea a relevat faptul ca doar 12,7% din persoanele cu dizabilitati cu varsta intre 18-55 ani au un loc de munca, un nivel al ocuparii foarte scazut comparativ cu populatia generala (la care rata medie este de circa 70%). Aceasta in timp ce in alte tari europene rata ocuparii persoanelor cu dizabilitati variaza intre 20% (Polonia) si peste 50% (Finlanda, Danemarca, Luxemburg).

Principalul factor care influenteaza ocuparea persoanelor cu dizabilitati in Romania este educatia, deoarece sistemul educational creeaza dezavantaje majore pentru aceasta categorie de persoane. Exista si alti factori implicati, precum accesibilitatea arhitecturala, deschiderea si flexibilitatea pietei muncii sau discriminarea.

Din perspectiva angajatorilor, s-au observat atitudini pozitive fata de principiul integrarii persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, insa ceva mai multa reticenta in ce prive�te angajarea efectiva a acestora.

Despre discriminare, altfel

Nu ştiu dacă Tvrtko Vujity este un nou Ryszard Kapuscinski. Voi căuta şi eu “Călătorii în Infern”(ed.Curtea Veche, 2009). Nu am putut însă să las neremarcat şi nerecomandat interviul pe care l-a dat azi lui Vlad Mixich. Pentru câteva minute de autenticitate, merită citit.

Amnesty International: apel referitor la condiţiile de locuire ale unor familii de romi din România

Amnesty International a lansat azi un apel către autorităţile române în legătură cu situaţia disperată a unor familii (75 de persoane) care au fost evacuate în 2004 din o locuinţă veche din centrul oraşului, pe Strada Primăverii din Miercurea Ciuc, în barăci metalice, lângă staţia de epurare, în condiţii improprii.

Situaţia prezentată de Amnesty nu este, din păcate, una izolată, soluţiile alternative oferite de autorităţi în cazurile evacuărilor forţate fiind de cele mai multe ori precare.