marți, 24 noiembrie 2009

Comisia Europeană: proceduri iniţiate împotriva Marii Britanii şi Danemarcei pentru nerespectarea acquisului referitor la egalitate

După ce luna trecută
Italia, Germania şi Olanda
au fost avertizate în legătură cu nerespectarea principiilor egalităţii, săptămâna aceasta, Comisia a trimis opinii argumentate Marii Britanii şi Danemarcei pentru neimplementarea corectă a regulilor UE care interzic discriminarea în relaţiile de muncă pe criteriul genului (2002/73/EC, see also MEMO/08/742). Opiniile argumentate reprezintă cea de-a doua fază în procedura de încălcare a dreptului comunitar (infringement procedure) urmând ca statele să aibă două luni la dispoziţie pentru a răspunde.

In cazul Marii Britanii, opinia argumentată menţionează faptul că definiţia discriminării indirecte este prea limitată şi nu acoperă şi discriminarea potenţială, că excepţiile de la principiul nediscriminării pe criteriul genului în cazul anumitor poziţii sunt mult prea largi, că excepţiile de la principiul nediscriminării pentru persoanele desemnate din anumite insituţii politice nu sunt suficient de detaliate, că dreptul la asociere pentru a susţine victimele discriminării în instanţe nu este stabilit cu suficientă claritate.

Tot pe 20 noiembrie, Marea Britanie a primit şi o a doua opinie argumentată în ceea ce priveşte aplicarea greşită a regulilor UE de interzicerea a discriminării pe criteriul religiei sau credinţei, al dizabilităţii, vârstei şi orientării sexuale în domeniul relaţiilor de muncă, adică Directiva 78 din 2000. In această opinie argumentată, Comisia arată că în cazul legislaţiei britanice nu există o clară interzicerea a ordinului de a discrimia, că excepţiile de la principiul nediscriminării în cazul criteriului orientării sexuale pentru angajatorii religioşi sunt mai largi decât cele permise de Directivă.

Opinia argumentată referitoare la Danemarca
se referă la îngrijorarea Comisiei în legătură cu rolul şi mandatul instituţiei naţionale responsabilă de promovarea egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul victimelor de a solicita remedii în faţa acestei instituţii.

Tot atunci, Comisia a anunţat şi închiderea procedurilor iniţiate împotriva Spaniei, Slovaciei şi a Maltei ca urmarea a modificării legislaţiei şi practicilor din aceste ţări pentru a fi în concordanţă cu Directiva privind Egalitatea Rasială (2000/43/EC).

Niciun comentariu: