vineri, 27 noiembrie 2009
Când promotorii măsurilor pentru combaterea discriminării renunţă la luptă
European Voice publică azi un eseu interesant al lui Nicolas Berger, directorul biroului regional al Amnesty International de la Bruxelles care trage un semnal de alarmă în legătură cu o percepută renunţare, inclusiv din partea Suediei, la susţinerea directivei orizontale. Directiva orizontală este proiectul care ca scop lărgirea cadrului de aplicare a Directivei privind egalitatea în angajare şi relaţiile de muncă şi la domeniile accesului la servicii, educaţiei, sănătăţii promovând astfel o abordare unitară, inclusivă a mecanismelor pentru combaterea discriminării pentru toate cele şase criterii protejate în dreptul comunitar în baza Art. 13 al Tratatului de la Amsterdam(gen, etnie sau rasă, religie sau credinţă, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală.
marți, 24 noiembrie 2009
Comisia Europeană: proceduri iniţiate împotriva Marii Britanii şi Danemarcei pentru nerespectarea acquisului referitor la egalitate
După ce luna trecută
In cazul Marii Britanii, opinia argumentată menţionează faptul că definiţia discriminării indirecte este prea limitată şi nu acoperă şi discriminarea potenţială, că excepţiile de la principiul nediscriminării pe criteriul genului în cazul anumitor poziţii sunt mult prea largi, că excepţiile de la principiul nediscriminării pentru persoanele desemnate din anumite insituţii politice nu sunt suficient de detaliate, că dreptul la asociere pentru a susţine victimele discriminării în instanţe nu este stabilit cu suficientă claritate.
Tot pe 20 noiembrie, Marea Britanie a primit şi o a doua opinie argumentată în ceea ce priveşte aplicarea greşită a regulilor UE de interzicerea a discriminării pe criteriul religiei sau credinţei, al dizabilităţii, vârstei şi orientării sexuale în domeniul relaţiilor de muncă, adică Directiva 78 din 2000. In această opinie argumentată, Comisia arată că în cazul legislaţiei britanice nu există o clară interzicerea a ordinului de a discrimia, că excepţiile de la principiul nediscriminării în cazul criteriului orientării sexuale pentru angajatorii religioşi sunt mai largi decât cele permise de Directivă.
Opinia argumentată referitoare la Danemarca
se referă la îngrijorarea Comisiei în legătură cu rolul şi mandatul instituţiei naţionale responsabilă de promovarea egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul victimelor de a solicita remedii în faţa acestei instituţii.
Tot atunci, Comisia a anunţat şi închiderea procedurilor iniţiate împotriva Spaniei, Slovaciei şi a Maltei ca urmarea a modificării legislaţiei şi practicilor din aceste ţări pentru a fi în concordanţă cu Directiva privind Egalitatea Rasială (2000/43/EC).
Italia, Germania şi Olandaau fost avertizate în legătură cu nerespectarea principiilor egalităţii, săptămâna aceasta, Comisia a trimis opinii argumentate Marii Britanii şi Danemarcei pentru neimplementarea corectă a regulilor UE care interzic discriminarea în relaţiile de muncă pe criteriul genului (2002/73/EC, see also MEMO/08/742). Opiniile argumentate reprezintă cea de-a doua fază în procedura de încălcare a dreptului comunitar (infringement procedure) urmând ca statele să aibă două luni la dispoziţie pentru a răspunde.
In cazul Marii Britanii, opinia argumentată menţionează faptul că definiţia discriminării indirecte este prea limitată şi nu acoperă şi discriminarea potenţială, că excepţiile de la principiul nediscriminării pe criteriul genului în cazul anumitor poziţii sunt mult prea largi, că excepţiile de la principiul nediscriminării pentru persoanele desemnate din anumite insituţii politice nu sunt suficient de detaliate, că dreptul la asociere pentru a susţine victimele discriminării în instanţe nu este stabilit cu suficientă claritate.
Tot pe 20 noiembrie, Marea Britanie a primit şi o a doua opinie argumentată în ceea ce priveşte aplicarea greşită a regulilor UE de interzicerea a discriminării pe criteriul religiei sau credinţei, al dizabilităţii, vârstei şi orientării sexuale în domeniul relaţiilor de muncă, adică Directiva 78 din 2000. In această opinie argumentată, Comisia arată că în cazul legislaţiei britanice nu există o clară interzicerea a ordinului de a discrimia, că excepţiile de la principiul nediscriminării în cazul criteriului orientării sexuale pentru angajatorii religioşi sunt mai largi decât cele permise de Directivă.
Opinia argumentată referitoare la Danemarca
se referă la îngrijorarea Comisiei în legătură cu rolul şi mandatul instituţiei naţionale responsabilă de promovarea egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul victimelor de a solicita remedii în faţa acestei instituţii.
Tot atunci, Comisia a anunţat şi închiderea procedurilor iniţiate împotriva Spaniei, Slovaciei şi a Maltei ca urmarea a modificării legislaţiei şi practicilor din aceste ţări pentru a fi în concordanţă cu Directiva privind Egalitatea Rasială (2000/43/EC).
Etichete:
directiva 43-2000,
directiva 78-2000,
documente UE
Nou Raport OSCE referitor la crimele urii
Ca şi în anii trecuţi, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a publicat Raportul anual referitor la crimele urii - incidente ţi răspunsuri (pe 2008) ca parte a mandatului său referitoare la Dimensiunea Umană. In cadrul Dimensiunii Umane, OSCE monitorizează anumite tipuri de încălcări ale drepturilor omului şi ale minorităţilor care sunt considerate ca având potenţial de a constitui surse pentru conflicte sau insecuritate în zona OSCE.
Raportul pe 2008 menţionează cazuri de intimidare, ameninţări, vandalism, hărţuiri, incendieri sau agresiuni şi subliniază că absenţa datelor statistice credibile face imposibilă realizarea unui tablou complet.
Datele referitoare la România au la bază un chestionar completat de autorităţile române şi date de monitorizare oferite de organizaţii neguvernamentale. Raportul menţionează date colectate de Ministerul de Interne, de poliţie la nivel local, de Procuratură, de CSM şi de organizaţii neguvernamentale cu absenţa unei metodologii comune care ar permite clara înţelegere a fenomenului. Raportul menţionează atacurile împotriva romilor care au avut loc în România în 2008.
Statisticile sunt din nou frustrante: 59 de cazuri de infracţiuni ale urii înregistrate de IGP, 21 de cazuri instrumentate de Procuratură în baza Art. 317 şi 6 în baza OUG 31 din 2002 pentru a concluziona cu 5 sentinţe date în baza Art. 247. Datele pe 2007 arătau: că IGPul nu a înregistrat niciun caz referitor la crimele urii; CSMul a identificat 9 cazuri de abuz în serviciu cu încălcarea unor drepturi, 2 persoane au fost condamnate la închisoare în timp ce în alte 7 cazuri executarea pedepsei a fost suspendată; OUG 31 din 2001 (interzicerea unor organizaţii şi simboluri cu caracter fascist, rasist, sau xenofob) a fost folosită în 9 cazuri însă în 3 dintre acestea au fost înregistrate excepţii, în timp ce în celelalte 6 cazuri s-au dat soluţii de neînceperea urmăririi penale. In baza statisticilor şi a cazurilor finalizate ar părea că România e lipsită de ură. Nu cred însă că am putea susţine asta şi în faţa familiilor de romi din Sânmartin sau Sâncrăieni.

crimele urii,
OSCE,
studii si rapoarte
vineri, 13 noiembrie 2009
Biroul Permanent a publicat candidaturile pentru Colegiul Director al CNCD
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a publicat pe 9 noiembrie lista de candidaturi pentru funcţia de membru al Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Conform articolului 24 din Ordonanta 137 din 2000 urmează o perioadă de 15 zile, timp în care se pot depune obiecţii cu privire la candidaturile depuse (în scris şi argumentate) la comisiile de specialitate (comisiile juridice, de drepturile omului şi minorităţi şi de egalitate de şanse din Cameră şi Senat).
Comisiile de specialitate vor organiza audieri după curgerea perioadei de 15 zile şi, în funcţie de rezultat, vor elabora un aviz comun pe care îl vor prezenta în şedinţă comună a celor două camere.
Candidaturile sunt interesante: un amestec de confirmări şi pozitive şi negative dar şi surprize de bună calitate cu oameni care îşi pot justifica interesul în combaterea discriminării şi care pot contribui la menţinerea eficienţei CNCD. Au apărut, cum era de aşteptat, şi candidaţii cu CVuri de mucava care nu rezistă unor întrebări simple.
Aviz amatorilor: Interesaţii pot participa la audieri!

luni, 9 noiembrie 2009
16 % din europeni s-au confruntat cu discriminarea
Pe 9 noiembrie, Comisia a publicat rezultatele unui studiu periodic de analiză a discriminării în cadrul statelor membre.
Rezultatul Eurobarometrului: unul din şase cetăţeni ai UE susţin că au fost discriminaţi pe parcursul ultimului an, 64% dintre europeni se tem că recesiunea va duce la discriminări pe piaţa muncii, cu excluderea persoanelor vârstnice. 16% dintre europeni s-au confruntat cu discriminarea datorită rasei, religiei, vârstei, dizabilităţii sau orientării lor sexuale, discriminarea pe criteriul vârstei fiind cea mai îngrijorătoare (58% dintre cei chestionaţi)comparativ cu rezultatele Eurobarometrului din 2008.

documente UE,
studii si rapoarte
vineri, 6 noiembrie 2009
Discuţiile referitoare la prezenţa simbolurilor religioase în spaţiul public continuă
Aşa cum prevedeam în postul trecut, cazul Lautsi v. Italia (între timp parţial tradus în română pe juridice.ro) a generat discuţii care merg până la analiza esenţei echilibrului care trebuie găsit între libertatea religioasă şi alte drepturi sau chiar în cadrul libertăţii religioase. De exemplu, (El Pais are concluzii interesante referitoare la inutilitatea argumentului italian referitor la desacralizarea simbolului crucifixului şi promovarea acestuia ca eventual simbol naţional iar Corriere della Serra, cheamă la calm în faţa vocilor ce incita la secesiune....europeană. Iată un dialog al principiilor şi valorilor care chiar dacă sunt în conflict rămân civilizate, o alternativă intelectuală de evadare din meandrele concretului.
joi, 5 noiembrie 2009
Mituri si realitati despre starea de sanatate a romilor
Organizaţia Romani CRISS lanseaza primul raport de cercetare privind starea de sanatate a comunitatii de romi, bazat exclusiv pe autoperceptia intervievatilor si pe informatiile acestora despre bolile cronice, consumul de medicamente, accesul si utilizarea serviciilor medicale, actiunile de prevenire, stilul de viata.
Din Comunicatul de presă al Romani CRISS:
Rezultatele obtinute in Romania demonstreaza ca nu exista o patologie specifica populatiei rome, dar se remarca o distributie inegala a simptomelor in functie de gen, astfel: la femei - dureri de oase, coloana vertebrala sau articulatii; dureri in piept, iar la barbati - probleme respiratorii; nervozitate, depresie sau tulburari de somn. Factorul de risc pentru aparitia bolilor este, in principal, nutritia neechilibrata (deficit de proteine animale, acizi grasi saturati si fosfor).
Suprinzator, romii intervievati declara ca accesul si utilizarea serviciilor medicale sunt bune: numai 2,8 % din populatie nu au fost niciodata la medic, timpul mediu de acces la o unitate medicala este de jumatate de ora si doar 6,7 % dintre cei care nu au beneficiat de ingrijire medicala au declarat ca nu au putut obtine programare. Reiese o preocupare importanta a populatiei de etnie roma fata de starea proprie de sanatate, insa este ingrijoratoare rata mare de auto-administrare a medicamentelor: 62.7% din adulti au consumat medicamente in ultimele doua saptamani anterioare cercetarii, dar 1 din 2 a facut-o fara prescriptie medicala.
Barierele economice reprezinta un alt aspect important care iese in evidenta in cadrul cercetarii: unul din 5 subiecti care a avut nevoie de ingrijire medicala si nu a primit a invocat motive de ordin material si alti 47% nu au mers la doctor pentru ca nu aveau asigurare sau asigurarea nu acoperea serviciul necesar.
Prevalenta interpretarii optimiste a starii de sanatate de catre populatiile rome din spatii geografice si culturale diferite sugereaza o constructie culturala diferita a sanatatii si a bolii. Multi romi, in special femeile rome percep sanatatea ca pe absenta bolii, iar boala ca pe un fenomen dezabilitant asociat cu moartea.
Un mit confirmat de rezultatele cercetarii este acela al vaccinarii copiilor din comunitatile de romi, ca 1 din 2 copii de etnie roma nu este vaccinat. Pe langa vaccinarea copiilor, un alt aspect ingrijorator confirmat de cercetare este acela legat de frecventa ingrijirilor ginecologice ale femeilor rome. Rezultatele ne arata ca 46,3% din femeile rome nu au fost niciodata la ginecolog sau au fost numai legat de sarcina sau nastere. Alarmant este procentul mare al femeilor cu varsta intre 16 – 29 ani ce se incadreaza in categoria de mai sus, ajungand la 58,4%.
Raportul analizează în premieră starea de sănătate a romilor, mit cu mit, realitate cu realitate şi oferă recomandări pertinente.

dreptul la sanatate,
romi,
studii si rapoarte
Abonați-vă la:
Postări (Atom)