miercuri, 14 septembrie 2011

Interzicerea de a exercita munca de pilot la împlinirea a 60 de ani este discriminatorie

Un caz foarte relevant pentru România a fost decis ieri de Curte. Cum nu există încă o traducere oficială a Prigge şi alţii c. Deutsche Lufthansa AG, reiau pe scurt situaţia de fapt şi decizia foarte interesantă a Curţii.

Aplicanţii au fost angajaţi ai Deutsche Lufthansa foarte mult timp ca piloţi iar apoi căpitani de zbor. Când au ajuns la vârsta de 60 ani, contractele lor de muncă au încetat în mod automat, în conformitate cu acordul colectiv de muncă. Considerându-se victime ale discriminării pe motive de vârstă conform Directivei 78, cei trei foşti piloţi au iniţiat o acţiune în faţa instanţelor germane pentru a obţine o declaraţie că relaţiile lor de muncă cu Deutsche Lufthansa nu au încetat la vârsta de 60 de ani şi pentru constatarea obligaţiei de continuare a relaţiilor de muncă.

Din informaţiile de clarificare ale cazului reiese că legislaţia internaţională şi cea germană prevede că, între vârstele de 60 şi 64 de ani, un pilot de avion nu poate continua să lucreze ca pilot, cu excepţia cazului în el este un membru al unui echipaj multi-pilot şi restul pilotilor sunt sub 60 de ani. Acordul colectiv de muncă aplicabil echipajului german al companiei aeriene Deutsche Lufthansa - care este recunoscut de legea germană ca norma aplicabilă - interzice piloţilor să lucreze ca pilot după vârsta de 60 de ani.

Bundesarbeitsgericht )Curtea Federală Germană) a solicitat clarificări din partea Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte concordanţa acestei interdicţii cu prevederile Directivei 78 referitoare la două excepţii aparent aplicabile cazului şi anume: justificarea discriminării în cazul unor cerinţe ocupaţionale relevante (starea fizică necesară pentru anumite profesii) sau posibilitatea de a lua măsuri pentru protecţia siguranţei naţionale.


Curtea precizează că limitarea posibilităţii pentru piloti de a lucra ca piloţi după vârsta de 60 de ani urmăreşte obiectivul de a garanta siguranţa pasagerilor,precum şi siguranţa şi sănătatea piloţilor în sine - aceste motive pot justifica o diferenţă de tratament şi această limitare poate fi prevăzută într-un contract colectiv de muncă sau o lege. Curtea a considerat însă că practica şi legislaţia internaţională arată că nu a fost necessar să se interzică pilotilor calitatea de pilot după vârsta de 60, ci că pur şi simplu a fost suficient să fie restricţionate aceste activităţi. În consecinţă, Curtea constată că interdicţia de pilotare după această vârstă, prevăzută de convenţia colectivă, nu este o măsură necesară pentru protecţia sănătăţii publice şi a securităţii şi constituie o încălcare a Directivei 78.

Curtea a discutat şi aplicabilitatea conceptului de cerinţe profesionale determinante - condiţionarea relaţiilor de muncă de certificarea faptului că persoana respectivă posedă capacităţi speciale din punct de vedere fizic şi a arătat că deţinerea de astfel de capacităţi este legată de vârstă. Întrucât această cerinţă vizează garantarea siguranţei traficului aerian, Curtea a considerat că teoretic aceasta urmăreşte un obiectiv legitim care poate justifica o diferenţă de tratament pe motive de vârstă. Cu toate acestea, Curtea a subliniat că o astfel de excepţie poate fi aplicată numai în circumstanţe foarte limitate. Deoarece autorităţile internaţionale şi germane consideră că, până la vârsta de 65 de ani, piloţii au capacităţile fizice de a lucra ca pilot, chiar dacă, între 60 şi 65 doar în calitate de membru al un echipaj în care ceilalţi piloţi sunt mai tineri .

În final, Curtea a decis că limita de vârstă de 60 de ani pentru a putea pilota un avion, impusă de partenerii sociali în cadrul acordului colectiv de muncă pe ramură, constituie o cerinţă disproporţionată în raport cu legislaţia internaţională şi germană, care fixează limita de vârstă pentru această profesie la 65 de ani.

Este prima dată când analiza de conformitate cu directivele este realizată inclusiv în raport cu contractele colective de ramură. Extrem de interesantă este însă şi analiza justificării cerinţelor ocupaţionale determinante, o analiză care dacă ar fi aplicată normelor de pensionare din legislaţia românească în câteva domenii cheie, ne-ar indica faptul că raţionamentul nu a fost complet.