EU-MIDIS este primul studiul comprehensiv al minorităţilor din Uniunea Europeană realizat ca urmare a unui studiu statistic amplu desfăşurat de Gallup la nivelul tuturor statelor membre - The European Union Minorities and Discrimination Survey.Studiul a surprins experienţe ale discriminării, victimizării, rasismului precum şi experienţe de conştientizare şi asumare a drepturilor şi de combatere a discriminării. Primele două studii rezultate din acest exerciţiu socio-juridic, EU-MIDIS at a glance (care este o scurtă analiză a întregului studiu) şi Data in Focus: the Roma (o analiză a datelor culese referitoare la minoritatea romă) sunt disponibile de astăzi pe site-ul FRA. Datele statistice colectate şi analiza statistică arată că situaţia drepturilor minorităţilor în statele membre UE rămâne nesatisfăcătoare şi că minorităţile şi migranţii sunt confruntaţi cu discriminarea, hărţuirea şi sunt de multe ori victime ale unor infracţiuni care au la bază intenţii discriminatorii. Una dintre concluziile studiului este în special îngrijorătoare: marea majoritate a faptelor de discriminare rămân neraportate (unul din doi respondenţi care a fost victimă a discriminării sau a a unor infracţiuni cu motivaţii rasiste în ultimele 12 luni declară că nu a depus o plângere sau nu a raportat incidentul). Studiul concluzionează şi că minorităţile sunt insuficient informate de modalităţile de apărare a drepturilor lor.
EU-MIDIS at a glance oferă date statistice interesante atât în ceea ce priveşte discriminarea românilor în străinătate (cazul românilor care trăiesc în Italia şi care declară în procent de 77% că se simt discriminaţi) dar şi în România (41% dintre romii din România afirmând că s-au confruntat cu discriminarea în ultimele 12 luni). Confrom studiului, 89% dintre romii din România nu ştiu nicio organizaţie sau instituţşie care oferă asistenţă sau consiliere persoanelor care au fost victime ale discriminării. Studiul analizează şi tipologia discriminării şi motivele pentru care victimele discriminării nu încearcă să utilizeze mecanisme de protecţie pentru combaterea discriminării.
In ceea ce priveşte studiul focus referitor la minoritatea romă, datele statistice în cazul românesc menţionează că 25% dintre respondenţi au fost victime ale discriminării în ultimele 12 luni, în special în ceea ce priveşte angajarea şi relaţiile de muncă dar şi în domeniul accesului la servicii private şi în accesarea serviciilor medicale. 81 % dintre aceştia nu au raportat incidentele unei organizaţii sau instituţii. 33% dintre cei intervievaţi nu ştiu că în România există legislaţie specială care interzice discriminarea, în timp ce 30 % dintre respondenţi au declarat că ştiu că există legislaţie care i-ar putea proteja. 75% dintre cei care au fost victime ale unor infracţiuni cu motivaţie discriminatorie în ultimele 12 luni au declarat că nu au raportat incidentele autorităţilor.
miercuri, 22 aprilie 2009
Agenţia Drepturilor Fundamentale a UE publică EU-MIDIS
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu