Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat săptămâna trecută un raport interesant Investing in Cultural Diversity and Intercultural Dialogue care concluzionează că încurajarea diversităţii culturale prin management, prin politici de resurse umane sau prin tehnicile de marketing adoptate generează profit real, cuantificabil.
Argumentul este prezent de ceva vreme în legătură cu beneficiile pe care diversitatea în general le aduce. In Marea Britanie guvernul a impus un set de norme pentru încurajarea diversităţii. La rândul său Comisia Europeană are de aproape patru ani o iniţiativă Business case for diversity care a compilat exemple de bune practici din mediul de afaceri şi care încearcă să promoveze şi să încurajeze multiplicarea unor astfel de modele inclusive de managementul diversităţii.
Dacă pentru mediul privat argumentul profitului este cel care contează şi poate că întreprinzătorul de la Focşani sau Dolhasca avea nevoie de exemplu de succes al unor firme internaţionale, mă întreb de ceva vreme ce aşteaptă autorităţile publice care în organizarea licitaţiilor şi acordarea de fonduri publice sunt obligate să respecte şi să promoveze interesul public. Cum ar fi ca una dintre condiţiile incluse în caietul de sarcini al oricărei licitaţii cu fonduri publice de peste X RON să fie prezenţa în cadrul Regulamentelor interne ale companiilor a unor norme specifice de interzicere a discriminării sau de încurajare a diversităţii sau ca o altă condiţie să fie participarea la cursuri de managementul diversităţii? Sună uşor utopic? Prezumţia de la care am pornit în realizarea acestui blog e că discriminarea are la bază necunoaşterea, lipsa de educaţie şi că informarea ne poate ajuta pe toţi să înţelegem alteritatea şi să îi respectăm dreptul la demnitate, indiferent dacă o simpatizăm sau nu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu